De la bani… la şantaj şi lipsire de libertate

Un tânăr din Bistriţa a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, acesta fiind cercetat de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale pentru infracţiunilor de şantaj şi lipsire de liberate în mod ilegal.

Florin M. a fost prins în flagrant de poliţişti primind o sumă de bani de la un alt tânăr, acţiunea fiind organizată marţi, în urma sesizărilor făcute de victimă.

În fapt, marţi după-amiaza, Poliţia Bistriţa a fost sesizată verbal de Ciprian B. (19 ani), că fost agresat fizic, cu o zi înainte, de către doi tineri, care l-au deposedat de un telefon mobil. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, agentul principal Mariana Petroşanu, autorii faptei erau Florin M. (21 ani) şi Andrei C. (21 ani), ambii din Bistrița.

În urma cercetărilor efectuate, s-a ajuns la povestea care începe… undeva prin 2010. În baza unei înţelegeri verbale făcute cu Florin M., victima a vândut un lănţişor cu suma de 400 lei, din care 350 lei trebuia să-i dea acestuia. Tânărul de 19 ani a întârziat plata cu câteva zile, iar Florin M. i-a solicitat ca pe lângă suma de 350 lei să-i mai dea încă 400 lei, cu titlu de dobândă. Pentru că nu avea banii necesari, a început să fie ameninţat …cu bătaia. Ameninţările s-au transformat, prin luna august, chiar în acte de de lipsire de libertate, cei doi bistriţeni avându-l partener şi Alexandru B. (19 ani), tot din Bistriţa.

Povestea a continuat…, iar luni, victima a fost luată în collimator din nou. Băiatul a fost acostat de Florin M. şi Andrei C., care l-au agresat fizic, l-au deposedat de telefonul mobil şi i-au dat în schimb un alt telefon mobil de o valoare redusă pentru a-i putea contacta în momentul în care va avea suma de bani pe care aceştia o pretindeau de mai mult timp. Aşa s-a ajuns la flagrant.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5