Dacă un bloc s-a terminat, altele intră în planurile Primăriei Beclean

Dacă numai în 2015 o investiţie de 5,4 milioane de lei s-a concretizat prin darea în folosinţă a 64 de apartamente pentru tineri, plasând Becleanul în topul raportului naţional dintre numărul de locuitori şi locuinţele construite, în 2016 planurile primăriei privind unităţile locative nu se opresc aici. Un nou bloc social dar şi unul pentru medicii rezidenţi sunt avute în vedere pentru a veni în (pre)întâmpinarea situaţiilor problematice din oraş, dar şi pentru stimularea, atragerea sau menţinerea în Beclean a resurselor umane de la Spitalul Orăşenesc, unitate transformată radical în ultimul timp, spre mai binele pacienţilor şi al personalului angajat acolo.
Ani la rândul, Becleanul a cunoscut o ascensiune impresionantă la capitolul construcţiilor susţinute de stat şi de bugetul local în beneficiul comunităţii de aici. Dacă ne uităm numai la cele realizate de ANL, vedem că în oraş funcţionează 105 astfel de apartamente pe strada Petru Maior, 19 pe strada Şieului și 60 pe Aleea Ghiocelului şi 64 lângă castelul Bethlen, onorând în mare parte cererea de pe piaţă; anual, chiriile încasate de la acestea aduc sute de mii de lei în conturile publice.
Şi asta nu e tot. Chiar şi cei care nu se încadrează în criteriile Agenţiei Naţionale a Locuinţelor, fie pentru că nu pot plăti, fie pentru că au alt statut social, şi-a putut găsi la Beclean un acoperiş deasupra capului. Transformarea unui punct termic dezafectat în spaţiu modern de locuit, dar şi amenajarea decentă, lângă capelă, a adăpostului pentru oamenii străzii sunt tot atâtea soluţii găsite de primărie pentru situaţiile specifice din oraş.

Comentarii

12/01/16 11:52
Cititor de Bistrita

Asa mai frate. Poate aduceti si bagati in ele sirienii si irakienii... ( invadatorii din Europa ) ca numai astia s-ar potrivi cu "marocanii" nostri, atat la comportament, cat si la igiena, ordine si curatenie...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5