Când un proiect se încheie, altele încep la Primăria Beclean

Punctul final la lucrarea de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean, una dintre istoricele investiții aflate în desfășurare la unitățile de învățământ din oraș, a prilejuit vineri discuții oficiale pe marginea proiectului, trasarea priorităților imediate și a noilor direcții de acțiune în sensul organizării optime a procesului de învățământ în perioada cât campusul de la Colegiul Național “Petru Rareș” se află încă în construcție.
Ducerea la bun sfârșit, în termenul prestabilit, a întregii inițiative financiare începute în anii 2008 – 2009, ca să fie reluată în termenii contractului din 2014, a fost abordată într-o conferință de presă desfășurată la sediul administrației publice locale, de către primarul Nicolae Moldovan și directorul Florin Magdea, ca un preambul la recepția activităților care au dus la modernizarea infrastructurii școlare de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean. Practic, pe parcursul a 11 luni de zile, cu începere din 18 septembrie 2014, corpul C a fost consolidat, reabilitat, reparat și izolat termic, în ideea creșterii participării elevilor la procesul didactic determinant în devenirea lor în viață.

O reușită deplină
500 de elevi de liceu și seral, alături de 50 de cadre didactice și personalul auxiliar vor avea parte, din 14 septembrie, de un altfel de început de an școlar, unul în care vechiul pod s-a transformat într-o mansardă cu patru săli de clasă și culoare moderne, în timp ce istoricele clase din aceeași clădire, opt la număr, vor lăsa în urmă condițiile oferite până acum de încăperile unui castel datând din secolul 18. “Vom împărtăși reușita cu celelalte școli aflate în lucru”, a conchis directorul Florin Magdea, ca răspuns la solicitarea primarului de a le întinde o mână unităților de învățământ parte din același proiect, dar aflate încă în plin șantier, astfel încât procesul de învățământ să nu aibă de suferit la Colegiul Național “Petru Rareș” și Liceul Tehnologic “Henri Coandă”. Obiectiv cu valoare istorică importantă, castelul în stil baroc al fostului conte Bethlen, acolo unde învață acum viitorii agronomi ai zonei, atrage vara vizitatori de weekend, veniți din secuime și chiar din Ungaria să-și exprime aprecierea față de clădirea-monument, punct de interes în ansamblul dimensiunii turistice pe care Becleanul o are de la an la an tot mai accentuată.

Planurile cu Liceul Tehnologic Agricol Beclean nu se opresc aici
Odată implementat - prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest - Programul Operațional Regional, la o valoare sub totalul eligibil de 1.367.537,57 lei (din care 999.976,22 lei sunt nerambursabili), Nicolae Moldovan a formulat prioritățile pe care Primăria Beclean le are în vedere în legătură cu obiectivul acum reabilitat: găsirea unei alte soluții de finanțare, tot din fonduri europene, pentru dotarea cu mobilier nou; finalizarea lucrării de amenajare a parcului central (cu o zonă de amfiteatru pentru activități în aer liber, ingenioase locuri de joacă, rondouri de flori, spații verzi și piste pentru biciclete străbătând toată zona centrală aflată acum în modernizare) și corelarea acestuia, printr-o cale de acces, cu superba grădină a Liceului Tehnologic Agricol Beclean; identificarea unei variante de reabilitare a celorlalte clădiri ale castelului din parc, astfel încât acestea să ajungă cu infrastructura la standardele obiectivelor edificate în zonă.

Campusul, la jumătate
Parte din același proiect de 7 milioane de euro, derulat pe bani europeni ca să modernizeze școlile din Beclean, campusul de la Colegiul Național “Petru Rareș” și Liceul Tehnologic “Henri Coandă” a ajuns, în cinci luni de construcție, la 50 procente de realizare și are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015. Matematic, lucrările s-ar putea încadra în perioada prestabilită, însă practic s-ar putea produce unele întârzieri (în limita a 20 de procente), mai ales că munca a avut câteva sincope în lunile toride, a explicat primarul Nicolae Moldovan, cu precizarea că atâta timp cât corpul A e aproape finalizat și există și alte soluții pentru organizarea cursurilor în clădirea modernizată a liceului Agricol, desfășurarea procesului de învățământ nu va avea de suferit pe parcursul anului școalar 2015 – 2016, în orice eventualitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5