„Dacă nu există un imn >, el trebuie neapărat scris…”

Regretatul profesor Dan Mârza edita prin anii '70-80 ai secolului trecut o bună revistă şcolară la liceul „Andrei Mureşanu” din Dej, preluând titlul imnului mureşan „Răsunetul”. La date aniversare sau comemorative, organiza sesiuni de comunicări sau simpozioane consacrate celui care a devenit din 1979 patronul liceului românesc din oraşul de pe Someş. Cu o astfel de ocazie mi-a solicitat o convorbire despre Andrei Mureşanu în cadrul preocupărilor mele de istorie literară. Acum când se împlinesc 90 de ani de la întemeierea liceului din Dej, publicăm această convorbire cu un dublu omagiu: şi pentru regretatul şi vrednicul profesor şi publicist care a fost Dan Mârza şi pentru liceul pe care l-a slujit ca profesor şi director.

Ion BUZAŞI

DAN MÂRZA: Stimate domnule profesor, sunt binecunoscute preocupările dumneavoastră legate de studierea şi editarea operei poetului-vizionar al unităţii noastre naţionale, Andrei Mureşeanu. Ar fi suficient să amintim în acest sens monografia pe care a-ţi tipărit-o la Editura Eminescu în 1988 şi ediţia realizată din poeziile şi articolele lui Andrei Mureşanu, la Editura Minerva. Dar, am mai putea adăuga numeroase studii, articole, comunicări realizate pe această temă. La apariţia acestor volume, presa culturală scria, printre altele că „Studiul monografic asupra vieţii şi operei lui Andrei Mureşanu, datorat lui Ion Buzaşi, este, fără îndoială, cel mai complet pe care îl avem până în prezent” şi că „Andrei Mureşanu şi-a găsit în Ion Buzaşi un biograf de elevată ţinută”. Am aflat cu încântare că spre sfârşitul anului trecut aceste preocupări ale dumneavoastră au fost recompensate cu MARELE PREMIU „ANDREI MUREŞANU”, care v-a fost acordat de filiala din Braşov a Uniunii Scriitorilor, Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi Societatea culturală „Andrei Mureşanu”. Felicitându-vă, vă rog să ne spuneţi cu ce sentimente aţi primit acest premiu şi ce semnificaţii are decernarea lui, nu oriunde, ci la Braşov.

ION BUZAŞI: Acordarea Marelui premiu „Andrei Mureşanu” mi-a produs o mare bucurie. În primul rând pentru că poartă numele poetului îndrăgit. În al doilea rând pentru că mi s-a acordat într-un (şi de către un) oraş ca Braşovul care în biografia poetului deşteptării noastre naţionale înseamnă cea mai rodnică perioadă din activitatea sa creatoare (1838-1850). Avându-l ca îndrumător literar pe G. Bariţ, aici a desfăşurat în coloanele „Gazetei de Transilvania” şi ale „Foii pentru minte, inimă şi literatură” o producţie poetică şi publicistic cu totul remarcabilă, care culminează cu publicarea Răsunetului. Tot în oraşul de la poalele Tâmpei au răsunat pentru prima dată acordurile energice ale acelei Marseilleze a românilor cum a fost numit Deşteaptă-te, române. De altminteri, Braşovul a păstrat imnului mureşan o preţuire afectivă deosebită, la o înaltă temperatură sufletească, intonându-l deznădăjduit în momente de cumpănă ale istoriei, ca o invocaţie spre izbăvire. Să amintesc numai cu câtă revoltă şi deznădejde a fost cântat acest preafrumos imn-rugăciune în timpul Revoltei anticomuniste de la Braşov din 15 noiembrie 1987. Eminescu numea Braşovul, într-o scrisoare către Iacob negruzii, „un oraş patriotic”.

D.M.: Cum s-au născut preferinţa şi preocupările dumneavoastră pentru studiul vieţii şi operei lui Andrei Mureşanu?

I. B.: Nu ştiu dacă putem explica satisfăcător preferinţa pentru un anume scriitor, mobilul îndemnurilor de a-i cerceta şi cunoaşte activitatea. Trebuie cercetate acele îndemnuri absconse sau puţin ştiute care au impus trecerea de la preţuirea afectivă şi interesul ştiinţific la proiectul şi realizarea unui studiu monografic.

Eram, în anii 1954-1955, elev în ultimele clase la şcoala elementar – cum se spunea pe atunci – în comuna Mintiu Gherlii, satul meu natal. Conform unui obicei al timpului ni s-au perindat, ca la toate obiectele, şi la literatura română, mai mulţi profesori. Aproape în fiecare an aveam unul nou. În clasele amintite ne-au venit ca dascăl de limba română, un învăţător localnic, care era şi pasionat recitator, un mare amator de teatru, nutrind în secret veleităţi de actor. Nu ştiu prin ce asociaţii de idei şi în ce context, la o lecţie de literatură, ne-a evocat, puternic romanţat, momentul când Andrei Mureşanu ( cred că numele îl auzeam pentru prima dată! ) şi-a recitat în faţa unei imense mulţimi răscolitorul său Răsunet. Cred că ne vorbea despre forţa socială şi politică a poeziei şi acest amănunt i-a servit ca exemplu. Amănuntul nici nu este verificabil, şi, personal,, nu ştiu dacă Andrei Mureşanu, de altfel bun recitator, după mărturiile unor contemporani, a electrizat masele prin propria-i rostire a Răsunetului. Dar n evocarea profesorului, amănuntele aveau o mare putere de concretizare vizualizată şi, mai târziu, când am văzut tabloul lui Mişu Pop înfăţişând pe Andrei Mureşanu într-un gest patetic am avut sentimentul a ceva deja „văzut şi ştiut” din spusele dascălului meu.

Anii de liceu şi chiar de facultate n-au fost de natură să stimuleze curiozitatea mea pentru Andrei Mureşanu. Cunoscut mai ales printr-o singură poezie, şi aceea „interzisă” în epoca dogmatică, numele poetului zăcea într-un cotlon al memoriei, ameninţat să fie acoperit de colbul uitării. Şi aşa s-ar fi întâmplat dacă, proaspăt profesor de limba şi literatura română, nu aş fi fost repartizat în toamna anului 1965 la Blaj, unde urmele vechilor dascăli, vrednici slujitori întru propăşirea neamului, toţi descinzând din crezul patriotic al Şcolii Ardelene, erau peste tot: în inscripţii, pe case memoriale, în paşii străbunilor de pe Câmpia Libertăţii, în atmosfera întreagă a venerabilei urbe cărturăreşti şi revoluţionare.

D.M.: Cum s-a născut şi cum a crescut pasiunea dumneavoastră pentru Andrei Mureşanu, de care Dejul a fost legat de mulţi ani prin liceul care i-a purtat numele, de la înfiinţare până la al doilea război mondial şi pe care l-a redobândit mai târziu?

I.B.: Cred că am fost pregătit „sufleteşte” pentru studierea monografică a lui Andrei Mureşanu. În copilăria mea, veneam adeseori la Dej, mai ales în zilele de târg, marţea. Vedeam frumosul liceu din oraşul de pe Someş, în faţa căruia a fost ridicată statuia poetului. Liceul a purtat tot timpul în sufletul său numele lui Andrei Mureşanu. Spre cinstea ei, această instituţie de cultură dejeană a păstrat un adevărat cult pentru poetul revoluţiei transilvane de la 1848, organizând simpozioane şi sesiuni de comunicări, şi mai ales, editând în anii grei de cenzură comunistă, o publicaţie şcolară meritorie „Răsunetul”, pe care d-ta ai avut bunăvoinţa să mi-o trimiţi. Am colaborat cu plăcere pentru această revistă, în care am găsit studii şi articole despre Andeei Mureşanu semnate de Iosif Bâtiu, venerabilul profesor, pe care îl omagiaţi într-unul din numerele recente ale „Gazetei Someşene”, de Dan Mârza, şi alţii, pe care le menţionez în Bibliografia cărţii mele din 1988 consacrată celui pe care Eminescu l-a numit „preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet”.

Apoi, destinul m-a pus oarecum, să folosesc titlul unei colecţii de istorie literară a Editurii Sport - Turism „pe urmele lui Andrei Mureşanu”: originar, după mamă din Salva, din zona Bistriţei şi a Năsăudului, unde îşi are obârşia poetul, am ajuns dascăl de limba română la Blaj, iar Săcelele şi Braşovul sunt actualmente a doua mea casă, de aici, din Săcele fiind soţia mea. Am cunoscut aşadar „de visu”, cum spuneau blăjenii de odinioară locurile umblate de poet, am mai cunoscut dramatica sa existenţă înflăcărată de gândul uni vieţi mai demne şi mai bune pentru îndelung urgisitul popor românesc. M-am convins că „autor al unei singure poezii” este de fapt un elogiu. Să scrii „o poezie nemuritoare”, în stare să însoţească istoria noastră, înseamnă că ai dreptul la un loc de onoare în panteonul literelor româneşti. Şi înseamnă totodată o performanţă pe care în poezia românească nu cred că a mai atins-o decât basarabeanul Alexe Mateevici cu a sa, nemuritoare, „Limba noastră”, „o mănăstire de cuvinte”. Poezii şi cântece providenţiale. Poetul Ion Alexandru, el însuşi un continuator al liricii profetice transilvane, inaugurate de Andrei Mureşanu spune că „dacă nu există un imn ca Deşteaptă-te, române! el trebuie neapărat scris”. Revoluţia din Decembrie a arătat acest lucru şi poetul Imnelor Transilvaniei, spunea în continuare, pe urmele lui Nichifor Crainic că Deşteaptă-te, române! este în esenţă un poem mistic, începutul său: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte…”, fiind o replică la îndemnul Mântuitorului: „Îndrăzniţi, eu am biruit lumea”. Se confirmă încă o dată puterea caracterizării eminesciene: „preot deşteptării noastre…”, iar peste timp Deşteaptă-te, române capătă nimbul sacru al „unui poem mistic”.

D.M.: Ce alte proiecte are monograful şi editorul lui Andrei Mureşanu legate de punerea în valoare a acestui nume scump tuturor românilor?

I.B.: Mai mult decât o monografie şi o ediţie (Ion Buzaşi, Andrei Mureşanu; Poezii. Articole, Antologie, postfaţă şi bibliografie de Ion Buzaşi), cred că la Braşov, la sfârşitul anului trecut s-a subliniat o pasiune statornică, pentru cel care ne-a dat o poezie nemuritoare, devenită imnul libertăţii şi demnităţii naţionale. Am continuat de atunci să scriu alte articole, unele publicate chiar în „Gazeta Someşeană” şi mă gândesc la o nouă monografie Andrei Mureşanu. În toamna acestui an, în noiembrie, se împlinesc 175 de ani de la naşterea poetului. Aş vrea să editez aproape deloc ştiuta corespondenţă a poetului ( Dialogul său epistolar cu G. Bariţ ), o plachetă de ode închinate lui Andrei Mureşanu cu titlul „Preot deşteptării noastre” şi mai ales o ediţie jubiliară a Poeziilor. M-aş bucura dacă această ediţie ar apărea la Dej, un oraş care a arătat şi arată atâtea semne de cinstire pentru Andrei Mureşanu, poate chiar la Editura „Gazetei Someşene”. E numai unul din motivele pentru care doresc acestei gazete să fie dotată cât mai curând cu o tipografie proprie.

D.M.: Cred că nu greşesc afirmând că Dejul ar fi onorat să poată contribui la cinstea lui Andrei Mureşanu cu un asemenea prilej aniversar. E tot numai unul dintre motivele pentru care, la urarea dumneavoastră adresată gazetei noastre, adăugăm speranţa ca cercetătorul şi editorul Ion Buzaşi să aibă putere de muncă şi bucuria împlinirii dorinţei sale.

Vă mulţumim!

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]