D-ale ... domnului Mitică

Mulți ani din activitatea didactică, am fost coleg cu un profesor pe care îl chema   ...   Dumitru, dar noi, colegii și colegele, îi spuneam Mitică. În pauze, sau alte momente potrivite, ne povestea cu mult haz, întâmplări trăite sau auzite din satul natal, sau din diferite împrejurări.

             Câteva  exemple   ...

1.Într-o perioadă, de la începutul secolului XX, au devenit obligatorii anumite vaccinuri, mai ales pentru copiii de diferite vârste. Părinții copiilor erau anunțați să se prezinte la dispensarul uman la o naumită dată. O femeie, care era pe jumătate surdă, primește o asemenea „înștiințare” și la data anunțată se prezintă la dispensar cu „copcila” de mână. Felcerul o întreabă dacă a venit la vaccin, dar ea, neauzând bine, nu înțelege, își ia copcila de mână spunându-i   ...  „ Hai copcilă acasă că nu trebuiești împunsă !”. Întâmplarea face ca să dau la Arhivele Naționale de la Bistrița, peste un Registru parohial în care preotul paroh adăugase la terminarea paginii o rubrică nouă, în care menționa   ...   „a fost la împuns,  n-a fost la împuns”...

2.O bătrânică se duce la Dispensarul uman și când ajunge la doctoriță îi spune că   ...   „o cam doare pe dinlontru”. Doctorița o consultă, îi face rețetă și-i spune că de la farmacie o să-i dea niște bumburezi, pe care să îi bea dimineața și seara, iar peste două săptămâni să vină la control. Când vine la control, doctorița o întreabă dacă a băut bumburezii. Răspunsul primit este că a băut din ei, până ce o vecină i-a spus că nu-s buni, să nu mai ia. Doctorița i-a replicat scurt   ...   „când te mai doare pe dinlontru, să te duci la vecina să-ți spună ce medicamente să iei”   ...

3.Un consătean, mai redus ca nivel de înțelegere, pe care îl chema Nechita, le spunea celor ce voiau să îl asculte că   ...   „Tăt atăta-i la Nechita,  și mălaiul, ca și pita”   ...

4.Un alt consătean, care nu putea să vorbească și căruia oamenii îi spuneau „Mutu  Turdeanului”, găsește, după o furtună, în grădina din spatele casei, o creangă de prun ruptă, ce avea pe ea multe prune coapte și pofticioase, din care mănâncă foarte multe. La ceva timp, fructele fermentează în stomac, acesta se sparge, și omul moare.

5.Alt sătean, care obișnuia să „tragă mereu la măsea”, ajunge la o punte peste care trebuia să treacă. Ajuns în apropierea ei, clătinându-se pe picioare, își face o cruce mare, țărănească, și spune cu voce tare   ...   „Ajută-mă Doamne să trec puntea, că nu o să mai pun în gură băutură de acum încolo !”. Omul reușește să treacă cu bine puntea, îi mulțumește lui Dumnezeu făcându-și cruce, apoi se întoarce către punte și spune, așa ca pentru sine   ...   „S-o crezi Tu Doamne, că nu o să mai beau”   ...

6.Cînd apăreau în târg primele lebenițe și vânzătorul permitea, cumpărătorul își alegea o lebeniță și o strângea între picioare în dreptul genunchilor, dacă pârâia, însemna că e bună și proaspătă. O colegă, îi cere, acolo, de față cu mulți oameni   ...   „Mitică, îmi puști și mie una între picioare ?”, cerere care l-a descumpenit tare pe distinsul coleg.

7.Ajuns la vârsta de însurat, un tânăr se duce împreună cu un om de încredere, la pețit, în alt sat, la o fată, părinții căreia aveau o situație bună. În discuțiile ce au loc, tatăl fetei îi spunea băiatului câte are fata, dar adăuga mereu   ...   „nu că n-are,   are,  nu că n-are,  are   ...”. După ce se „ominesc” bine, băiatul și cu omul de încredere, vin acasă. La ceva timp, omul de încredere, întâlnindu-se cu băiatul îl întreabă dacă nu se însoară cu fata la care au fost la pețit. Dezamăgit, băiatul îi spune că nu se însoară cu ea, deoarece   ...   „n-are nucă !”.

8.Unui învățător îi vine inspecție, și vrând să-l servească cu ceva pe inspector, îl trimite pe un elev la o vecină, să-i dea o  tavă. Copilul se duce și îi spune vecinei că l-a trimis domnul învățător după un brățâșor de otavă. Femeia se suie în podul șurii și aduce otavă, copilul o ia sub braț, intră în sala de clasă și spune   ...   „domnu învățător, v-am adus otavă !”   ...

Așa mi-ar fi spus domnu Mitică să scriu   ...   „și-am tot lăsat pân-a fost viu ”   ...