Minunea de la Gledin

Curcubeul Sfântului Pahomie

În luna septembrie a anului 1990, în primele zile de „răpciune”, eram dornic să mă întâlnesc cu atmosfera satului Gledin, acolo unde istoria aşeza Mănăstirea Ruga, atât de dragă românilor, şi de unde CUVIOSUL PAHOMIE pornea în lume spre SFINŢIRE.

Mă mai chema spre Gledin şi „povestea” ce răzbătea şi răzbătuse din acest sat şi care vorbea despre modul în care părintele Feier, parohul aşezării, a temeluit noua biserică a satului.

Construcţia noii biserici era, în sine, o adevărată povestire, mai ales că începuse înainte de 1989, când bisericile şi credinţa nu erau plăcute autorităţilor şi ateismului.

Părintele Feier Nicolae găsise soluţia „inducerii în eroare” şi, profitând de acordul tacit al mai marilor judeţului, a „îmbrăcat” vechea bisericuţă a Gledinului cu zidurile noii biserici, adevărată catedrală.

În stadiul construcţiei, aşadar, şi cunoscând stratagema isteaţă a preotului Nicolae Feier, împreună cu câţiva colegi de la ziarul „Răsunetul” (Ion Moise, Titus Zăgrean, Vasile Gotea şi şoferul Octavian Şot) am hotărât să facem o documentare în satele din zonă şi am rezervat timp pentru a vedea şi satul în care Petru Rareş a poposit la Mănăstirea „Ruga” în pribegia sa spre inima Transilvaniei şi, bineînţeles, voiam să vedem, pe viu, „isprava” destoinicului paroh Nicolae Feier.

O zi superbă de început de septembrie, cu un cer perfect senin, de peruzea, cu mult soare. O zi minunată.

L-am întâlnit pe preotul Nicolae Feier, care ne-a invitat pe şantierul bisericii aflând că vreau să scriu despre stadiul construcţiei pentru că libertatea presei devenise o realitate.

Aşadar, pe şantier.

Schelele şi o construcţie impresionantă, monumentală.

Am aflat succint, strategia preotului şi am vizitat „şantierul”. Impresionant şi impresionantă dimensiunea noii biserici, repet, adevărată catedrală, din interiorul căreia erau scoase, de muncitori, ultimele resturi ale vechii bisericuţe.

Stratagema părintelui izbândise, iar la data prezenţei noastre se puneau probleme legate de ultimele decontări şi se făceau calcule de perspectivă. Şi se căutau sponsori.

Urcând pe schele mă bucuram sincer de frumuseţea peisajului, de ziua minunată şi de măreţia lucrării. O zi senină de septembrie.

Aflat la o cotă aproape de turnul noii biserici, am ridicat ochii spre cer şi, subliniez, pe cerul perfect senin, cu soare strălucitor, în plan vertical deasupra noii biserici, proiectat în înaltul cerului, perfect rotund şi în culorile tricolorului românesc, un superb curcubeu.

Am rămas stupefiat, pentru că eu, primul, am văzut minunea, apoi i-am atras atenţia părintelui Feier, colegilor mei şi apoi am văzut curcubeul şi cei câţiva oameni prezenţi la lucru.

Normal că curcubeul a devenit imediat subiect de discuţie şi acest subiect l-am readus în actualitate şi la lansarea cărţii „Cuviosul Ierarh Pahomie de la Gledin” (autor preot Nicolae Feier), iar în acest an, la lansarea cărţii „Pe urmele Sfântului ierarh Pahomie de la Gledin” (autor Dorin Arsinte) şi în prezenţa Î.P.S. Mitropolit Andrei am readus în atenţie întâmplarea de acum zece ani, supozând şi am certitudinea că nu mă înşel că a fost un cer senin, o minune, o atenţionare a Sfântului Cuvios Pahomie, care ne sugera, poate, şi dorinţa Sa de a reveni acolo de unde a plecat spre Moldova, unde a devenit arhimandrit şi apoi episcop al Romanului, a fost stareţ al Mănăstirii Neamţ, a ctitorit schitului Pocrov şi a ajuns apoi la Lavra Pecerska de la Kiev, unde a trecut la cele veşnice.

Mărturisesc cu sentimente de profundă pioşenie că am fost prezent la momentul sfinţirii Bisericii de la Gledin, impresionant moment pentru gledinari şi pentru toţi cei prezenţi şi am avut şansa să vizitez Mănăstirea Pecerska de la Kiev (Ucraina), unde am avut fericirea de a mă închina la moaştele Cuviosului Pahomie în aceasta Lavră ce te copleşeşte prin semnificaţii şi învăţăminte.

Acum am scris aceste rânduri pentru a sublinia cu bucurie şi mândrie că şi ţinutul Bistriţei şi Năsăudului este ocrotit de Sfinţii ce s-au născut pe aceste meleaguri: Sfinţii Năsăudeni şi Sfântul Ierarh Pahomie. Şi le scriu pentru neuitare.

Este încă un argument că istoria românilor este deosebit de bogată atestând că noi, ca popor, ne-am născut creştini, iar dovezile ce vorbesc despre continuitatea noastră aici sunt fără echivoc, sunt de necombătut.

Să ne ocrotească Dumnezeu şi să ne ajute. Iar minunile să nu ne ocolească, iar Biserica de la Gledin, „gândită” de părintele Feier s-a împlinit datorită ajutorului Cuviosului Pahomie.

Noi, cei de la „Răsunetul”, ne-am gândit atunci la două proiecte pentru care am militat prin vreme.

Primul a fost cel ce preconiza refacerea Mănăstirii „Ruga” tocmai pentru semnificaţia sa în istoria României, proiect rămas în acelaşi stadiu.

Apoi, a fost cel legat de „nemurirea” Cuviosului Pahomie prin materiale în ziar, dar Sfântul Sinod şi Dumnezeu au hotărât „nemurirea” Cuviosului devenit Sfântul Ierarh Pahomie.

Acum ne gândim, cei care mai suntem în viaţă, la ceea ce am trăit şi, mai ales, la ce s-a împlinit prin vreme.

Adrian Mănarcă

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]