Cum explică Ioan Oltean decizia PDL de a boicota referendumul

Ioan Oltean: Am luat această decizie de boicotare a referendumului , numai după ce am constat că actuala putere, USL pregăteşte o fraudă fără proporţii a referendumului de duminică. Am analizat cu maximă atenţie, cu maximă responsabilitate toate elementele care conduc spre această decizie şi am constatat că este absolut cert acest lucru.

     Aşa cum ştiţi, nu au existat motive serioase care să conducă la provocarea referendumului. Curtea Constituţională nu a precizat că există fapte grave de încălcare a Constituţiei din partea preşedintelui României, aşa cum precizează art.95 din Constituţie.

     Din acest punct de vedere este absolut clar că referendumul este neconstituţional şi ilegal.

     M-a surprins extrem de negativ reacţia unor oameni politici vizavi de decizia PDL, deşi au existat evenimente similare în anii precedenţi, când aceiaşi oameni politici au avut cu totul o altă atitudine, şi mă refer aici la Ion Iliescu, care în 2007, atunci când s-a organizat referendumul pentru votul uninominal a spus-o foarte clar că nu va vota şi a îndemnat chiar la boicotarea acestuia.

     Acum, îşi exprimă nemulţumirea că PDL a luat o decizie, spune el, nedemocratică, neconstituţională.

     Un singur bastion a mai rămas necontrolat de USL şi acela este preşedinţia. Prin toate măsurile care au fost luate se doreşte şi acapararea acestui ultim bastion.

Eu cred că duminică, referendumul nu va fi validat, că populaţia nu se va prezenta la vot. Contăm pe responsabilitatea maximă a cetăţenilor români, contăm pe onestitatea românului, contăm pe seriozitatea românului care de 22 de ani a vegheat într-un fel propriu ca democraţia să progreseze.

     Astăzi, în România, democraţia este în pericol, instituţiile statului sunt puse în pericol, de aceea credem că poporul va manifesta o maximă responsabilitate şi va avea un comportament electoral care să conducă la invalidarea referendumului de duminică şi la reaşezarea, la reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

     Vom încerca în zilele următoare, să ne deplasăm în teritoriu, în fiecare localitate, în fiecare sat, pentru a avea discuţii cu oamenii.

Noi contăm, repet, pe serozitatea maximă a cetăţeanului onest, pe responsabilitatea maximă a cetăţeanului care realizează că este un atentat la democraţia din România.

     Acest referendum nu este al nostru, este al USL, ei l-au declanşat, ei l-au provocat, ei au datoria să convingă populaţia să iasă la vot. Este referendumul lor şi nu al nostru. În consecinţă, credem noi, că nu avem absolut nicio obligaţie faţă de prezenţa la urne.

     USL l-a provocat, USL să facă dovada că există în ţara asta interesul maxim pentru demiterea preşedintelui României şi să asigure prezenţa.

     Ceea ce ne îngrijorează pe noi e că se folosesc mijloace nedemocratice pentru a determina populaţia să iasă la vot.

     Nu vă ascund că am depus o plângere la Poliţie şi la Biroul Electoral Judeţean legată de pliantele care se distribuie în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru că acestea nu conţin autorul, nu conţin numărul, nu conţin societatea care le-a multiplicat, le-a tipărit.

                Din capul locului, suntem în prezenţa unei campanii electorale violente, mincinoase şi ascunse pe care o face USL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5