Cultură
|
|
Andrea H Hedeş
Nota 10 |
Motto: „Stau praznicele ca mărgelele/
Crăciunul și Paștile Anul Nou Rusaliile” |
|
|
La recenta apariție a volumului al III-lea din serialul „Colocvial. Fațete ale binomului autor - impactul relațional”, scos de Veronica Oșorheian la Editura „Ecou Transilvan” (2023, Cluj-Napoca),... |
|
|
Profesorul universitar, criticul şi istoricul literar Mircea Popa se află într-o continuă efervescenţă creatoare, numele lui putând fi des întâlnit în aproape toate revistele literare care apar... |
Urmare a Festivalului-Concurs Mihai Eminescu, organizat anual la Oravița, prin dedicarea domnului Ionel Bota, aproape singulară în peisajul cultural din zilele noaste, apare la Editura Clubul... |
|
Historiarum Anticariat de la Cluj-Napoca deţine originalele unor schiţe monografice, majoritatea scrise de cadre didactice, ca urmare a unui ordin nr.1370 din 1940. Îi mulţumim inimosului anticar că... |
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Uniunea Scriitorilor din România, Inspectoratul Școlar Județean Bistriţa-Năsăud, Asociația Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, Biblioteca Judeţeană „... |
Din adâncul fântânii părăsite
la o margine de Târgoviște,
cu trupul arcuit ca o vioară,
își săgetă privirea Tudor – vladi-mireanul neamului ghiaur –
prin spărtura de cer
dezvelită în rărunchii... |
Conform tradiției, în ultima joi din lună, de la ora 18, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Bistrița, se desfășoară ședințele Cenaclului „George Coșbuc”, coordonate de scriitorul Olimpiu Nușfelean... |
Cartea profesorului Andrei Marga, Lumea scindată (Meteor Press, București, 2023, 256 p.), prezintă o diagnoză a lumii în care se trăiește astăzi, articulează o optică de abordare și schițează o... |
Deși locuiește cu familia în Statele Unite din 2004, bistrițeana noastră simte că sufletul (the soul, yes?) i-a rămas acasă, aici, sub stelele unde s-a născut. Stăpânește ireproșabil limbile engleză... |
Motto: La OMUL BUN, doar OAMENII BUNI SE OPRESC. (Ioana Lăpușneanu)
Un eveniment de înaltă ținută scriitoricească, avea să se împlinească
la Rodna, în ziua a nouăsprezecea a lunii lui florar sau luna... |
Motto: Carte - căpătâi așternut întru adevăr și cunoaștere.(Ioana Lăpușneanu)
Prin ”Glasul Armadiei”, chemat-am gândul să se așeze în pagini de suflet și să dăm de știre întregii nații că, aici la... |
La sediul Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj a avut loc, în data de 18 mai 2023, un eveniment cultural dedicat scriitorului Aurel Rău.
Despre profilul cultural complex al autorului au... |
Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița
Cenaclul George Coșbuc, Bistrița
Organizează
„Pasaje de mai”
o nouă întrunire a Cenaclului „George Coșbuc”
Vor citi:
Nadia Urian – Proză
Antonia... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 07:05
La mulți ani doamnei profesor Romana Fetti, directorul Școlii Profesionale “Tiberiu Morariu” Salva! Dum, 19:55
Primăria şi monumentul eroilor din Căianu Mic, inaugurate în prezenţa mitropolitului Andrei Cultura
În seara zilei de 9 Mai 1877, în ședința Camerei Deputaților, deputatul av. Nicolae Fleva îl...
Comentarii
Sâmbătă, 27 ianuarie! MEET the BOLTS - concurs de robotică la Colegiul Național "Liviu Rebreanu"!
Eori -
Dum, 20:33
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Peste 500 de locuri disponibile în clasele de învăţământ profesional şi dual din Bistriţa-Năsăud!
Eori -
Dum, 19:59
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Emil Radu Moldovan și Gabriel Lazany – ECHIPA COMPLETĂ
un cetatean -
Sâm, 18:51
A mai fost Bistrita "pe maini bune" si a devenit in acea perioada Caracalul Ardealului. Pentru cine...
10 Mai – Ziua Independenţei Naţionale a României
Rus Augustin -
Sâm, 14:39
Căci, fără cunoașterea istoriei, ... „am fi ca orbi, surzi, muți. față de câte pe acest pământ...
Autoritatea Electorală Permanentă: A început campania electorală! Ce activități sunt permise
Paul -
Vin, 14:19
Astazi a început campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9...
Aniversări
La popas ceas aniversar, îi dorim doamnei ec.
Cu prilejul frumoasei aniversări (13 mai), ne alăturăm celei care îi transmit doamnei profesor Romana Fetti, directorul Școlii Profesionale “Tiberiu...
La ceas aniversar, îi transmitem dlui George Macra de la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, multă sănătate, bucurii, împliniri.
La mulți ani!...