Conservatorii reclamă „gâlceava” pe tema centurii Bistriţa

*Ieşirea din impas, referendum local

Liderul conservatorilor bistriţeni, Sorin Mareş, consideră că schimburile de replici între autorităţile judeţene şi municipale pe tema variantei ocolitoare a Bistriţei reprezintă „o gâlceavă fără rezultat”. „Aceasta nu este îndreptată spre binele bistriţenilor, ci are în vedere doar propaganda politicienilor. Mă surprinde că două personalităţi marcante ale acestui judeţ, primarul Ovidiu Creţu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu, nu găsesc altceva de făcut decât să se lupte prin intermediul presei pe tema acestei centuri. Fondurile portocalii nu se îndreaptă spre oraşele roşii, galbene sau de altă culoare, ci doar spre cele portocalii”, a menţionat Mareş, reclamând criteriul politic de acordare a fondurilor pentru investiţii.

Preşedintele PC Bistriţa-Năsăud a precizat că formaţiunea pe care o conduce susţine necesitatea implementării acestui proiect de infrastructură. „Vrem să se facă varianta ocolitoare, fie că este proiectul lui Liviu Rusu, fie că este proiectul lui Ovidiu Creţu, astfel ca bistriţenii să beneficieze de aceste fonduri. Autovehiculele agabaritice ar fi deviate, iar traficul ar fi fluidizat. Până la urmă bistriţenii trebuie să decidă traseul acestei centuri”, a menţionat Sorin Mareş. În opinia sa, ar fi trebuit organizat, în ultimă instanţă, un referendum la nivelul municipiului Bistriţa sau anchete sociologice care să indice opţiunea comunităţii bistriţene.

Comentarii

17/12/10 10:40
DEMOCRATUL

DE CAND "BABA ILEANA" TREBUIE SA DECIDA O CHESTIUNE TEHNICA , DE DEZVOLTARE SI URBANISM PENTRU LOC.BISTRITA ? - IARASI POLITICA ?
DACA CERINTELE DE DEZVOLTARE A BISTRITEI IMPUN O CENTURA OCOLITOARE PENTRU MASINILE GRELE ATUNCI S-O OCOLEASCA NU S-O INTRODUCA PRIN ORAS !
CINE A DAT AUTORIZATIE DE CONSTRUIRE PENTRU CASELE DE LOCUIT DE LANGA ACTUALA CENTURA ?
DE CE PRIMARUL NU ACCEPTA VARIANTA MONARIU - BUDAC , CARE OCOLESTE ORASUL SI PENTRU VIITOR SA AVEM SI AEROPORT LA ORHEI ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5