Confesiunile lui Puric

Dan Puric este pentru noi, românii, arta care transcede dincolo de artă, omul spectacol, credinciosul desăvârşit. Un dialog cu Dan Puric nu poate fi decât încântător, încărcat se semnificaţii la fiecare centimetru de bandă a magnetofonului, la fiecare cuvânt, la fiecare sunet. Pe Dan Puric este de ajuns să-l ai în faţa ta pentru a vedea sclipirea de dincolo de clipă. Nu poate decât să ne bucure şi să ne încarce pozitiv, demersul părintelui Ion Alexandru Mizgan, de a sta la un taifas, pentru noi, cu Dan Puric. Volumul “Dan Puric în Ţara Crişurilor-Demnitatea mărturisirii”, apărut la editura Theosis din Oradea este o adevărată lecţie de credinţă, un mesaj pentru români, aflându-ne în faţa unui om care ştie să propovăduiască, convingându-ne de asta pe deplin. Suntem întru totul de accord cu Răzvan Codrescu, prefaţatorul cărţii, că apaluzele îngerilor dau adevărata măsură, tainic lucrătoare a acestei noi cruciade împotriva uitării. Părintele Mizgan ştie, în calitate de istoric la bisericii străbune, să stea de vorbă, aşa cum trebuie, ca la o adevărată mărturisire în faţa altarului, cu actorul lui Hristos, cel care “mătură poteca spre biserică”. Actorul se consideră “o stare de conştiinţă”, care face parte dintr-un neam suferind care trebuie să se ridice în numele lui Hristos la demnitatea creştină. Parcurgând, în detaliu, gândurile lui Puric, aflăm că un neam care nu are memorie nu există şi că intelectualii n-au avut ocazia să guste biserica, într-o lume în care politica depăşeşte graniţele premise. Istoricul care îl provoacă la dialog pe artist ştie să evidenţieze cele mai importante cugetări, cum ar fi:”la judecata de apoi nu este chemată Uniunea Europeană! Este chemată persoana şi neamul”. Provocator este gândul omului de cultură care spune că “axul moral este în biserică, nu în cultură”. Un adevărat mărturisitor, care ştie că fără Dumnezeu toate ar fi în zadar, totul ar fi deşărtăciune. Ce mai spune Puric? Că mai bine avem de-a face cu un război în numele lui Dumnezeu, decât o pace în numele dracului şi că trebuie să vedem mai întâi drepturile lui Dumnezeu şi apoi drepturile omului. O carte a gândurilor frumoase, pure, celeste. Ion Alexandru Mizgan ştie să intrebe şi să asculte aşa dumnezeiesc, iar Dan Puric ştie să răspundă mântuitor de bine, dând o parte din inima mare.