Comoara din Cer

Motto: „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” (Psalmi 103; 13)
Mass-media abundă despre cazuri nefericite în care unii copii, din păcate, sunt ţinta nejustificată a terorii şi violenţei fizice sau verbale din partea unor părinţi inconştienţi, a căror vină fundamentală este aceea că nu şi-au controlat instinctele, atunci când au decis să alcătuiască un cuplu legal în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu! … Că, nu şi-au asumat responsabilitatea tuturor sarcinilor care decurg dintr-un mariaj! … Că, nu au înţeles faptul că un copil dăruit de Dumnezeu nu trebuie să rămână doar un efect accidental şi nesemnificativ al unui act circumstanţial şi iresponsabil, de procreare!
„Somnul raţiunii naşte monştrii”, doar că, monştrii nu sunt cei care rezultă dintr-o raţiune adormită ci tocmai aceia care „odihnesc” în ea.
Întotdeauna au existat, mai mult sau mai puţin agresiv, contradicţii între generaţia veche şi cea nouă; şi este firesc să fie astfel pentru că, ori ne place ori nu, omenirea a progresat din infinitele competiţii dintre vechi şi nou … dar, ale unor competiţii constructive între cele două stări, aflate într-o unitate vremelnică … Şi, pentru că nu împărtăşesc proletcultismul, ideea am împrumutat-o din „defuncta” dialectică marxistă „decapitată”. Însă, de aici şi până la a-ţi batjocori şi chinui în bătăi zilnice propriul copil, în a-l umili şi mutila pe viaţă sau, mai rău, a-l omorî în bătaie, este un drum lung. Astfel de comportamente descalificante pentru statutul de „fiinţă umană” nu se regăsesc la nicio specie animalieră! A-ţi maltrata şi a-ţi ucide „sângele din sângele tău”, „paşaportul” însuşi al continuităţii tale pe pământ după ce l-ai ţinut în braţe, este cu adevărat incalificabil ! „Mâna care ştie să mângâie, ştie să şi sugrume” – iată o zicere valabilă pentru unii alcătuitori, doar ai „regnului” uman. Mai mult decât atât, unii dintre aşa-zişii părinţi, recurg la comportamente care întrec orice imaginaţie, oricât de debordantă ar fi aceasta, violându-şi pruncii şi revărsând în timp asupra lor o abjectă teroare sexuală! Este adevărat că, în conştiinţa comună de factură suburbană circula ideea că „bătaia este ruptă din rai” şi că Dumnezeu „îi bate cu nuiaua pe cei pe care îi iubeşte”. Cei care încearcă să-şi scuze astfel comportamentul violent faţă de propriii copii sunt impardonabil de departe de mesajul biblic al acestor cuvinte … Astfel „nuiaua” care trebuie folosită de părinţi pentru a-şi disciplina odrasla, nu trebuie înţeleasă „ad-literam” , ci ca o ”nuia a certării” (Proverbe : 22 ; 15). De acelaşi tip de nuia (a certării – n.n.), vorbeşte şi apostolul Pavel, adresându-se celor din Corint, în prima sa epistolă către Corinteni, zicând: „Ce voiţi ? Să vin la voi cu nuiaua ( a certării – n.n.) , sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (1 Corinteni : 4 ; 21 ). Acelaşi sens educativ şi nu coercitiv îl are termenul şi în Psalmul 23; 4, unde stă scris: „Toiagul şi nuiaua Ta mă vor mângâia” sau în Proverbe 13; 24, unde Solomon, în consens cu semantica logică a exemplificărilor de mai sus, menţionează că: „Cine cruţă nuiaua (a certării – n.n.), urăşte pe fiul său”.
Este dezolant să constatăm că maniera în care unii (nu le mai spun „părinţi” ) înţeleg să-şi rezolve astfel frustrările, viciile sau neputinţele proprii, reprezintă un alt semnal al Sfârşitului profeţit biblic. Evanghelistul Matei, într-un fel descumpănitor dar realist, descrie „marele moment”, afirmând că atunci: „Fratele va da la moarte pe fratele său şi tatăl pe copilul său; copii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî” (Matei: 10; 21). Şi, ca o replică parcă la profeţia evanghelistului, „apostolul neamurilor” – cum se autointitulează pe bună dreptate, însuşi Pavel - spune: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului”. ( Efeseni: 6 ; 4); sau tot Pavel îndemna: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”. (Coloseni: 3; 21)
În final, voi repuncta dragostea şi preţuirea maximă ale însuşi Mântuitorului pentru copii, atunci când, certându-şi ucenicii care încercau să-I îndepărteze pe cei mici din preajma Sa crezând că-L deranjează, le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-I opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a acelora ca ei”. (Matei: 19; 14) sau „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor”. (Luca 9; 47, 48)
Iată comoara cea mai de preţ pe care Dumnezeu a revărsat-o peste noi, oamenii: COPIII ! … Comoara cu care Creatorul ne-a binecuvântat dar, din păcate unii dintre noi, care am fost blagosloviţi cu ea, nu ştim să o preţuim ! Aceia dintre noi să fie ANATEMA !
prof. Ecaterina Raţiu