Căci zice părintele Ioan de Kronstadt...

Ştiinţa, cunoaşterea strict omenească, n-au putut răspunde la copleşitoarea întrebare pe care nu credem să fi existat vreodată fiinţă omenească –om simplu ori filosof- să nu şi-o pună într-unul sau mai multe momente: pentru ce trăiesc? Pentru ce truda, lacrima, puţina bucurie, necontenita alergare? Cugetînd la acestea, Sf. Nicolae Velimirovici notează: „existenţa este un război duhovnicesc între om şi toate cele care i se opun lui Dumnezeu. Dacă biruim, ne vom bucura de viaţa cea eternă şi fericită; dacă suntem biruiţi, vom îndura urgia pieirii în veacul veacului”.
„Viaţa aceasta nu este nici jucărie, nici distracţie –notează la rândul său părintele Ioan de Kronstadt- dar oamenii tocmai aceasta fac din ea. Ei se distrează, se amuză şi-şi fac toate capriciile în timpul unei vieţi care ne-a fost dată numai şi numai ca să ne câştigăm în ea mântuirea. Oamenii îşi pierd timpul flecărind în vizitele pe care şi le fac unii altora, iar după ce flecăresc, se aşează la masă şi joacă cărţi (obicei larg răspândit în Rusia veche-n.n.). Ei se duc la teatru ca să se distreze.. Toată viaţa şi cea mai reuşită viaţă, o văd ca pe o distracţie. Dar vai celor care nu fac altceva în viaţa lor, decât să se distreze, precum bogatul din Evanghelie!”
„Doamne, bine ne este nouă să fim aici –spune ucenicul Petru pe muntele Taborului. Să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” „
„Ar fi fost bine, dar nu se putea acest lucru –spune preacucernicul părinte Simion Bretfelean, căci mântuirea trebuia câştigată de fiecare printr-o viaţă de luptă şi jertfă”/ „Precum m-a trimis pe Mine Tatăl, astfel vă trimit şi Eu pe voi” –le spune Mântuitorul Apostolilor şi într-un fel tuturor celor care vor să intre în Împărăţia cerurilor.

Toate par să ne sustragă de la misiunea adevărată a vieţii: serviciul, treburile cotidiene nesfârşite, plăcerile păcătoase ori fireşti, acumularea bănească sau de averi şi demnităţi, pentru ca la sfârşit să ne aflăm ân faţa eternităţii cu mâinile goale. Câte primejdii! Câte ispite!Câte valuri năprasnice!
O, Stăpâne milostive, Împărate şi Dumnezeule al nostru, îndură-te şi luminează-ne smerita minte spre a te afla şi a te iubi pe Tine, singurul bun netrecător de aici şi din eternitate!