Civilizaţie, între freamăt şi mitocănie

Edilii oraşului Beclean au pus la cale recondiţionarea pieţei de la intersecţia Aleii Gării cu str. 1 Decembrie 1918, spaţiu care începe de la Monumentul Eroilor şi ţine până la Biserica catolică., o zonă lipită de DN17, unde se găsesc câteva buticuri şi instituţii publice, precum biblioteca oraşului, librării, farmacie. Unii chiar numesc acest perimetru drept piaţa centrală a localităţii. Cum stau într-un apartament din centrul… acestui centru, văd mereu (şi cu plăcere!) cum se desfăşoară acest şantier de pavare şi amenajare stradală.

M-a impresionat ritmul lucrării. Nu am intenţionat să numesc firma la care lucrează aceşti ”pietrari”, nici costul financiar aprobat de Consiliul local. Dar am văzuit şi văd ritmul muncii. Toţi sunt tineri – de la cei care asigură ”salteaua” pentru pavaj , la cei care fixează bordurile (un substantiv compromis de A.Videanu, fostul primar de tristă amintire al Capitalei) sau manevrează buldozere, bascule, escavatoare (într-un spaţiu oarecum dificil, cu brazi albi, magnolii, lampioane, straturi de flori, spaţii verzi, statui).

E un freamăt admirabil. Nu am văzut nici un muncitor zăbovind cu degetul în nas.

La un moment dat, pavarea a ajuns până la intrarea în blocul meu de locuinţe. Aleea trebuia bordată şi bordura fixată cu ciment. OK!

Dar am văzut cum, în final, o fâţă, cocoţată pe tocuri înalte (tocul ”cui” e la modă pentru fătucele bucuroase că au scăpat de noroiul uliţei), a călcat peste cimentul încă neconsolidat.

Spre seară, stam şi ”contemplam” urmele tălpilor ei, gândind că e un fel de găinaţ pe o cămaşă curată. O vecină m-a întrebat ce fac (acest ”Ce faci?” face parte din tolba întrebărilor idioate, care nu cer răspuns). Vedea ce fac, dar i-am explicat motivul silei mele. Iar ea, în chip de replică:”No! O fi călcat din neatenţie.”

Asta m-a înfuriat şi acesta este motivul textului de acum. Nu e vorba de neglijenţă, ci de educaţie şi respect, de gust şi exigenţă pentru amănuntul cotidian. Părea un fapt banal? Nu. Părea un amănunt? Nu. Calitatea vieţii e dată de suma amănuntelor, nu de acte ieşite din comun (revoluţii, lovituri de stat, discursuri, fapte electorale, arestări, oprobii publice etc.). Emanciparea ţoapelor şi a mitocanilor ilustrează o maladie a unei societăţi cârpite cu ticăloşi politici şi administrativi, demagogi, cabotini, impostori, completamente dezinteresaţi de acest ”moft”: comportare civilizată.

În fond, fătuca aceea şi vecina mea de palier fac parte din acea generaţie în care ”cei 7 ani de acasă” din Răscrăcănaţii din Vale nu corespund unui comportament, unei mentalităţi necesare, fireşti, existenţei urbane. Ele sunt doar mimate.

Uite-aşa, la ieşire şi la intrare spre locuinţa mea, va trebui să închid ochii, pentru a nu vedea amprentele unei fiinţe din prima generaţie adultă, cu tocuri, datorate societăţii româneşti postdecembriste.