Cinci ani fără Valeria ! Șterge-ți-vă cu năframa, mărgăritarele din colțul ochilor...

Undeva, într-o biserică, de Sfintele Paști ale anului 2014 am auzit o pildă rostită de un preot dăruit cu har de Bunul Dumnezeu: se spunea că, undeva, cineva, un preot la spovedanie de exemplu, l-a întrebat pe un creștin cum se simte fără părinții decedați, amândoi, nu prea demult! Cel întrebat a răspuns cu calm și simplitate: cum să mă simt, mă simt bine, foarte bine părinte! Uluit cel care a întrebat, părintele duhovnic, aproape că s-a revoltat: Cum să te simți tu bine în situația asta omule? Foarte bine părinte! Tata și mama sunt mereu lângă mine, sunt cu mine, zilnic îi văd ca întotdeauna acolo unde erau mereu. Nu au plecat nicăieri, chiar dacă nu-i văd zilnic ei sunt cu mine: cu chipul lor, cu vorbele lor, cu zâmbetul lor, cu încurajarea lor: Îi simt mereu aproape, nu au plecat de fapt nicăieri! Și nu este o zi în care șă nu-mi amintesc de ei, să nu fie lângă mine!
Zilele acestea s-au împlinit cinci ai de când nu mai este printre noi una dintre cele mai de seamă cântărețe ale Ținutului Năsăudean și ale sufletului Neamului Românesc! Cinci ani în care ne-au lipsit prezența ei, chipul ei, vorbele ei de duh, zâmbetele ei și mai ales cântecele ei minunate! Ca în poveste însă, Valeria a fost în tot acest timp cu noi, printre noi. Prin cântecele ei și prin puterea și farmecul personalității ei unice!
Am cunoscut-o pe Valeria Peter Predescu din tinerețele mele. Am iubit-o cu sufletul și am admirat-o cu mintea din prima clipă! Și ca femeie și ca artistă deosebită! Într-un târziu, după ani și ani, i-am mărturisit admirația mea care, îmi închipuiam eu (și cred și acuma tot așa!) era aceea a tuturor bărbaților atrași de o personalitate complexă, uneori contradictorie dar cu atât mai fermecătoare. În lumea artiștilor contradicțiile sunt foarte puternice iar neîncrederea este și mai mare! De aceea mărturisirea mea sinceră a luat-o pe Vali prin surprindere. M-a privit mirată și nu a zis nimica! M-am simțit dator să continui cu o explicație. I-am spus doar atâta : Vali și eu și Cornelia te iubim, iubim cu adevărat cântecul tău și zbaterea ta în lumea aceasta! Suntem printre cei mai adevărați prieteni ai tăi! Fața i s-a destins a zâmbet și a bunătate, a uimire și a mulțumire. I-am spus atunci aproape cu lacrimi în ochi: Vali, cântecul acesta Mare-i mamă al meu sat este cântecul meu preferat pe care-l ascult mereu cu lacrimi în ochi și cu lumina copilăriei în suflet…
Am cutreierat adesea țara aceasta frumoasă alături de artiști mari sau în devenire! A fost un privilegiu de care m-am bucurat mereu și pe care îl pot aprecia cum se cuvine doar acum după ani. Valeria Peter Predescu a fost mai mereu cu noi și alături de noi. Desigur că drumul ei în viață a fost complex, lung, complicat și greu. Eu vorbesc acuma doar de clipele, destule mai ales în ultimii ani, pe care le-am…alergat împreună cu ea, cu Cornelia, cu Alexandru, cu Sandu, cu Anghel, cu Lidia, Domnica, Mirela sau Simona și cu alți artiști din stirpea nobilă a tradițiilor populare românești! Eu eram șoferul, artistul fotograf (!) și criticul avizat după spectacole!
Nu mi-am propus decât să-mi amintesc vreme de … două pagini de Valeria! Și să spun răspicat cea ce cred și am crezut mereu: valorile Neamului Românesc sunt tot mai puține și mai neglijate de cei …aleși să le protejeze. De aceea aceste valori trebuiesc respectate necondiționat! Și eu cred că între chipurile celebre ale Galeriei marilor artiști români născuți pe meleagurile lui Rebreanu și Coșbuc se află la loc de cinste Valeria Peter Predescu.
Vreme trece, vreme vine iar viața artistului este precum floarea câmpului ca să parafrazez un stih religios binecunoscut! Cât trăiește se află mereu într-o competiție – adesea imaginară, și cel mai adesea autoimpusă – cu el însuși și cu toată lumea! Nimeni nu-i face- decât aparent!- nici un favor! Nimeni nu stă gata să sară-n foc pentru arta sa...În schimb toată lumea are ceva de comentat, de inventat, de colportat, vis-a vis de viața sa personală. Orice om rămâne, dincolo de viața aceasta, prin umbra pe carea lăsat-o pe pământ! Nu spunem noi adesea că ne-a umbrit dragostea lui Dumnezeu? Ne-a protejat adică de rele lumii? Tot așa și artistul, ca artist, este egal cu umbra cu care protejează sensibilitatea sufletelor noastre... și cu hrana cu care hrănește mințile noastre avide adesea mai mult de abisuri decât de culmi binefăcătoare... Valeria Peter Predescu a fost o artistă pur sânge! Cântecele ei încep
la marginea satului și-l cutreieră în lung și-n lat. Melodiile ei se revarsă – cel mai adesea! - năvalnic la fel ca pârâul Telcișor în Sălăuța! Cuvintele cântecelor sale zboară de pe buzele lelii Reghina – peste case, văi și muncei - pentru a săgeta inima badii George a Floarii de pe valea Strâmbii...N-ai să găsești la un artist pur sânge cântece începute pe valea Sălăuței și rătăcite pe Siret sau pe Valea Cernii ...Nici melodii în care se ceartă Ion al Glanetașului cu Marin din Ciulinii Bărăganului sau cu Pintea Viteazul pe un portativ muzical care le suportă pe toate azi, aici și acum în România! Aceste cântece nu sunt nici făcute, nici culese, nici...auzite! Majoritatea lor sunt de-a dreptul...cântate cu o măiestrie și cu o bucurie a cântatului pe care eu nu o pot descrie acum! O bucurie înnăscută! O bucurie care vine din datul ființei și de la Bunul Dumnezeu. Ca să înțelegi asta ar fi trebuit să o asculți pe Valeria ...live cum se spune mai nou! Fiecare suntem deosebiți și speciali: Valeria însă a fost unică! Prin dragostea ei nețărmurită pentru cântecul popular, pentru satul în care s-a născut și pentru Neamul Românesc! Și prin felul în care le-a rostit cântând, pe toate acestea...
De bună seamă, umbra lăsată de Valeria pe pământ este una răcoroasă, binefăcătoare și cu valoare de simbol pentru urmași... Este umbra unui stejar falnic cu rădăcini înfipte adânc în glia străbună!
Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de tremurul frunzei de plop? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de tunetul apei de munte lovind stâncile care-i stau în cale? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de câmpul plin de căpițe cu fân aromitor? Mi-e dor de Valeria! Dar cui nu-i este dor de albastrul unic al cătrinței, de miresmele florilor de pe mânecile cămășii sau de zâmbetul coborând din strălucirea ochilor invadați de luminile scenei copleșite de aplauzele nesfârșite...
Ne este dor de Valeria! Șterge-ți-vă cu năframa, mărgăritarele din colțul ochilor...