Cinci angajatori bistriţeni sancţionaţi pentru muncă nedeclarată

Luna trecută, cei nouă inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa – Năsăud au verificat 176 angajatori, în urma controalelor fiind aplicate şase amenzi contravenţionale în valoare de 50.500 lei şi 102 avertismente. De asemenea, pentru abaterile constatate în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă au fost dispuse 205 măsuri pentru remedierea acestora.

Potrivit inspectorului şef Otilia Berbecar, luna trecută au fost depistaţi cinci angajatori la care lucrau tor atâtea persoane fără forme legale, cuantumul total al amenzilor fiind de 50.000 lei. O altă sancţiune de 500 lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor H.G..500/2011 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor.

În această perioadă, inspectorii ITM BN sunt implicaţi în alte campanii naţionale privind combaterea exploatării copiilor / tinerilor prin muncă, conştientizarea şi sensibilizarea lucrătorilor privind riscurile de accidentare în activităţile desfăşurate la lucrările de săpături sau privind riscurile psihosociale la locul de muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5