Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Cenaclul George Coșbuc la 50 de ani

Andreea Sütő

Așa cum ne-am obișnuit, ultima joi din lună este dedicată Cenaclului George Coșbuc. Joi, 30 septembrie, de data aceasta, o întâlnire mai specială: A doua casă a scriitorilor bistrițeni a împlinit 50 de ani de activitate. În septembrie 1971, la inițiativa unor scriitori bistrițeni, printre care George Roș, Ion Moise, Luca Onul, Emil Dreptate, a avut loc prima întâlnire oficială a Cenaclului literar Coșbuc, neștiind amprenta pe care acesta va urma să o lase în sufletul atâtor oameni de-a lungul anilor.
Prima ședință din toamna anului 2021 a început cu o veste încântătoare din partea directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, Alexandru Câțcăuan: „Toamna aceasta vom edita și apoi, cu ajutorului Domnului, lansa, Antologia Cenaclului Literar George Coșbuc – 50”. El a prezentat și date legate de programul festivalurilor pe care le patronează: Festivalul Național de Poezie George Coșbuc, Saloanele Liviu Rebreanu.
Olimpiu Nușfelean, președintele Cenaclului George Coșbuc, a dat startul dezbaterii pe tema „Cenaclul George Coșbuc – 50 de ani de activitate neîntreruptă”. Scriitorul a împărtășit cenacliștilor amintiri și experiențe literare de neuitat petrecute în perioada tinereții sale, în Cenaclul Coșbuc și-n cenaclurile literare clujene. „Jocul preferat al pasionaților de literatură din vremea studenției se desfășura în preajma bine cunoscutelor cafenele ale scriitorilor. Ne întâlneam seara și fiecare spunea câți poeți, câți autori a văzut în acea zi.” Emoțiile au umplut încăperea și amintirile au început să curgă.
Directorul Bibliotecii Județene din Bistrița, Ioan Pintea, s-a alăturat, explicând importanța pe care lectura o are în viața unui viitor scriitor, „Citește mult mai mult decât scrii!”, dar și diferența drumului pe care un tânăr scriitor îl are de parcurs în reușita de a publica o carte: „Lansarea în lumea literaturii era mult mai grea. Prima mea apariție într-o revistă literară a avut multă muncă în spate. Mi-am tăiat singur unele versuri sau chiar strofe din poezii... pentru câteva pagini într-o revista..., dar care, mai târziu, s-au dovedit a fi primele cărămizi în viitoarea mea carieră în poezie.”
Un alt membru important al Cenaclului, directorul ziarului Răsunetul, scriitorul Menuț Maximilean, a încurajat tinerii scriitori să nu se dea bătuți când dau de greu și să adauge în fiecare zi o nouă filă în cariera lor, citind interviuri, reviste literare, autori consacrați. Alături de noi s-au mai aflat Mircea Măluț, vicepreședintele Cenaclului și Traian Parva Săsărman.
Nu în cele din urmă a venit și rândul mai tinerilor cenacliști: Nicoleta Matean, Andreea Sütő, Antonia Chiciudean, Iulia Rebrean, Antonius Chiciudean și Ionela-Silvia Nușfelean să își prezinte opinia asupra Cenacului și a importanței acestuia în viețile lor. Ei au susținut și mic recital poetic. Un strop de fantezie a fost adăugat atunci când Nicoleta Matean, o nouă promisiune a Cenaclului, a interpretat două piese vocal și la chitară. Profesorul de pian Radu Tofan a adăugat câteva gânduri bune despre Cenaclu, exprimându-și uimirea pe care a avut-o când a descoperit că sunt mulți tineri pasionați de poezie și proză. Poetul Radu Ivan a mai depănat alături de noi câteva amintiri și prezențe plăcute în Cenaclu Literar George Coșbuc.
Dacă am reușit prin frânturile de poveste de mai sus să vă facem curioși, vă invităm în ultima joi din fiecare lună, când, cu mici excepții, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistrița, de la ora 18, continuă să se organizeze Cenaclul Literar George Coșbuc. De 50 de ani! O vârstă memorabilă! Dorim Cenaclului Coșbuc și membrilor săi viață îndelungată și rodnică!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5