Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate III.

Aşa cum reiese din recenzia sociologului Eugeniu V. Frunză asupra cărţii lui Konrad Lorenz: Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, suprapopularea pământului sau problema demografică este prima pusă în discuţie de Konrad L. El susţine că prin „înmulţirea fără măsură a omului” indivizii îşi pierd „cele mai înalte şi nobile însuşiri şi capacităţi ale omului”: sentimentele, emoţiile, contactul direct între fiinţele umane, deoarece suntem expuşi spre a stabili diverse contacte sociale, uneori în exces: „Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsură vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează”. Acest lucru ne împinge spre o izolare, declanşând manifestări agresive, ca urmare a aglomerării multor indivizi într-un spaţiu restrâns. Devenim atât de mulţi, încât nu ne mai suportăm, urâm vecinii, înjurăm pe străzi ori apropierea fizică în metrou sau la trecerea de pietoni ne face să ne îndepărtăm cât mai mult unii de ceilalţi.

Ca urmare a agresivităţii manifestate, noi renunţăm a ne mai implica sentimental în relaţii („ceea ce pune în evidenţă o sumbră nuanţă de neomenie”), fiind mai degrabă indiferenţi. Consecinţele nu încetează să apară, participăm sau suntem martori oculari la diferite acte de huliganism în stradă sau în transportul public şi nu intervenim în apărarea victimei. Şi oare toate acestea nu ne duc la fenomenul dezumanizării, prin „epuizarea şi eşuarea relaţiilor interumane şi lipsa generală de amabilitate”?

Pe de altă parte, consider că această problemă constituie cauza principală a celorlalte crize umane. Pustiirea spaţiului vital natural. Omenirea civilizată, trebuie să-şi asume şi acest păcat: noi distrugem nu numai mediul exterior în care trăim, ci şi frumuseţea naturii, rezervaţii naturale, păduri, specii rare şi pe cale de dispariţie. Omul modern, prin lipsa de clarviziune şi a folosirii imprudente a mediului natural înconjurător contribuie la diminuarea resurselor de viaţă, necesare omului. Acuitatea şi gravitatea acestei probleme, Konrad Lorenz ne-o demonstrează prin exemplul exploatărilor ilegale din America, despăduririle „ce au dus la dispariţia a nenumărate specii de animale folositoare”, dar, din păcate, importanţa problemei nu este nici astăzi recunoscută şi înţeleasă pe deplin de opinia publică.

În continuare, exemplele pe care ni le oferă Konrad Lorenz în acest capitol nu par deloc a fi străine de societatea contemporană de astăzi şi individ în parte: defrişările sau pescuitul excesiv, introducerea unui nou animal într-un habitat în care el nu există etc.

Factorul antropologic, vrea să menţioneze autorul, a exploatat orice sentiment pios al omului în faţa frumuseţii şi măreţiei unei creaţii ce-i este superioară. Pe de altă parte, tot omul, îşi exprimă necontenit dorinţa sa de individualizare, încurajând izolarea de aproapele său. „Oamenii nu pot şi nu vor să intre în contact social „peste gard” cu vecinii, temându-se să nu-şi vadă reflectată propria imagine disperată”. Acest lucru duce în viziunea lui Eugeniu V. Frunză, şi la îndepărtarea de orice simţ estetic şi etic. Or, pentru un mediu sănătos din punct de vedere spiritual, e nevoie şi de frumuseţea naturii şi de mediul cultural ambiant creat de om. (Continuăm)