Caravana ,,Preţuieşte viaţa” a trecut şi prin Bistriţa

*Andreea Marin: E nevoie de cineva care să te ajute să faci pasul în faţă

Andreea Marin şi Caravana ,,Preţuieşte viaţa” au ajuns şi la Bistriţa, la invitaţia lui Doris Moldovan. Proiectul a fost iniţiat după succesul înregistrat cu Şcoala mamelor la care au participat peste 10.000 de persoane. Pînă la finele lunii iunie, vor fi străbătute încă 5 oraşe, iar scopul este acela de a-i învăţa pe participanţi că viaţa merită preţuită şi trăită sănătos.


Vineri, la Bistriţa, Andreea Marin a fost aşteptată la Casa de Cultură a Sindicatelor de zeci de persoane. Participanţii la eveniment au avut parte pentru copiii lor de consultaţii gratuite oferite de logopezi şi kinetoterapeuţi. Andreea Marin a avut ca invitat un medic nutriţionist care le-a dat sfaturi celor prezenţi despre cum să ducă un stil de viaţă sănătos.În plus, aceştia au putut participa şi la tombola „Preţuieşte viaţa”, la care  au câştigat darurile Dacia Plant şi Îngeraşul, pentru familiile lor, dar şi pachete de servicii medicale.


Premiul cel mare a constat într-o excursie în „Tabăra naturii”, care se organizează lângă Braşov la începutul lunii august, unde însăşi Andreea Marin le va fi alături. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune de fotografii şi autografe oferite de Andreea Marin. Evenimentul de la Bistriţa a fost organizat cu sprijinul Fundaţiei Doris.


Iată principalele declaraţii făcute de Andreea Marin în conferinţa de presă de la Bistriţa:


E nevoie să fii faţă în faţă cu omul ca să reuşeşti să produci nevoia de schimbare în el


Andreea Marin: Fac turul ţării. Caravana Preţuieşte viaţa poposeşte în 14 oraşe ale ţării. A devenit deja o tradiţie de când fac acest lucru sub proiectul Şcoala mamelor. Vorbim despre lucruri care ne duc la dezechilibru şi despre posibilitatea ca ele să revină în matca lor. De fapt, ne-am îndepărtat de valorile pe care părinţii noştri s-au chinuit să le sădească acolo în suflet şi minte, ne-am îndepărtat de natură şi atunci cu sănătatea nu mai stăm bine aşa cum se întâmpla pe vremea noastră. Astăzi, copiii noştri sunt mult mai vulnerabili în faţa unei răceli, ca să nu vorbim de ceva mai serios. Vorbim practic despre tot ce înseamnă viaţa unui om, de la sănătate, la spiritualitate, la modul în care ne hrănim, la alegerile pe care le facem în viaţă, la pericolele care ne pândesc şi ar trebui să stăm drepţi în faţa lor şi multe alte lucruri. Preţuieşte viaţa sunt două cuvinte care explicitează foarte clar de ce ne adunăm împreună.


Şi am realizat, deşi proiectul meu înseamnă o interfaţă pe internet, în spatele căruia sunt specialişti, care răspund zilnic întrebărilor, gratuit, nu e de ajuns. Am realizat că uneori e nevoie să fii faţă în faţă cu omul ca să reuşeşti să produci nevoia de schimbare în el. Acesta e motivul pentru care o dată pe an facem un tur de forţă, două luni, în jurul ţării. Cred că va trebui să facem asta de două ori pe an, pentru că cererile sunt în zone unde nu am reuşit să ajungem încă.


Aşa începe totul cu o curiozitate


Andreea Marin: E o bucurie ce se întâmplă la aceste întâlniri. Dacă intraţi pe facebookul meu, fotografiile vorbesc de la sine. Vorbesc liber aproximativ trei ore. Am alături de mine cărţile mele de pe noptieră şi din când ân când îmi găsesc sprijin în ele. Sunt cărţi aspiraţionale care mi-au schimbat viaţa într-un fel sau altul şi la care mă întorc deşi le ştiu pe de rost, pentru că aşa e firea omului, uită ce e bun şi ce e valoros şi uită să le aplice în viaţa lui, chiar dacă le ştie teoretic.


Avem specialişti împreună cu noi. Învăţăm lucruri şi le şi gustăm practic. Dacă vorbim de nutriţie, avem specialistul care găteşte la fiecare eveniment mâncare 100% sănătoasă şi servim toată sala cu ceea ce vrem să le deschidă pofta pentru o viaţă sănătoasă, curiozitatea, pentru că aşa începe totul cu o curiozitate.


Rămân cu amintirea oamenilor care trec prin momente foarte grele în viaţă şi găsesc în ei surse incredibile de energie pozitivă, de inspiraţie, de creativitate şi atunci te întrebi unde e problema. Problema noastră nu e în scuzele pe care ni le căutăm să nu mişcăm ceva în direcţia bună, problema noastră e în altă parte, adânc în sufletul nostru şi în mintea noastră, în blazarea pe care am acceptat-o cu braţele deschise.


E nevoie de cineva care să te ajute să faci pasul în faţă


Andreea Marin: La mine lucrurile au început altfel, cu un dezechilibru, acum un an şi jumătate am avut mari probleme de sănătate şi totul a dus către concluzia că m-am îndepărat pur şi simplu de natură şi de binefacerile ei, aşa că medicii s-au arătat neputincioşi în a folosi pastile pentru a mă repune pe picioare şi mi-au spus: nu, ceea ce trebuie să faci tu e să îţi cureţi corpul de toxine şi să o iei de la capăt, dar pe baze sănătoase şi asta am şi făcut. Dar, sigur că oamenii văd doar ceea ce e aparanţă, cele câteva kilograme în minus sau noua formă a siluetei.


Pentru mine, nu asta e important, ce văd eu e altă energie, o altă poftă de viaţă, sănătate, echilibru interior şi vreau măcar să molipsesc pe fiecare cu ştiinţa, cu dorinţa de a trăi frumos până la capăt, să întorc oamenii la valoare, pentru că dacă deschid televizoarele, astăzi tot ce văd e nonvaloare de fapt, şi la ceea ce au bun şi trainic ascuns acolo în ei, dar uneori e greu să o scoţi de unul singur lucrurile acestea la lumină. E nevoie de puţină inspiraţie, de cineva care să te ajute să faci pasul în faţă.


Un nou proiect şi un număr de telefon gratuit: 116.111


Andreea Marin: Chiar acum demarăm un proiect amplu, finanţat prin Fondul Social European, în care ne îndreptăm atenţia spre persoanele cu dizabilităţi şi spre persoanele care trec sau au trecut prin experienţa dificilă a violenţei în familie. Oamenii aceştia, de multe ori, nu pot face un pas înainte pentru că au o sumă de frici, multe dintre ele foarte bine motivate, fie de ordin financiar, fie pentru că au copii şi nu ştiu cum vor păşi într-o nouă viaţă cu mâinile goale şi cu copii de crescut, şi atunci ne-am hotărât să îi ajutăm pe aceşti aomeni, să ştie că nu sunt singuri şi că pot fi pregătiţi pentru o nouă viaţă pe baze solide, aşa că vom face o grămadă de lucruri pentru ei, toate gratuite. Poate, cel mai important lucru de care ei au nevoie e să îşi găsească locul şi utilitatea în societate, să aibă pregătirea necesară pentru a face faţă noilor vieţi, aşa că de asta, o să ne ocupăm în următorul an şi jumătate.


Aş vrea tare mult să faceţi public un număr de telefon care este gratuit pentru oricine vrea să ştie mai multe amănunte, gratuit dacă suni din Romtelecom sau din Cosmote: 116.111. Este numărul de telefon dedicat acestor persoane, pot suna de dimineaţa până la 12 noaptea, şi pot afla ce le pregătim. Acum demarăm proiectul, peste o lună va deveni activ şi pentru ei. Noi suntem în organizare în momentul acesta. Vor exista informaţii peste tot şi în media şi în online ş.a.m.d.


Nu îmi lipseşte televiziunea. Într-un fel sau altul e mereu parte din viaţa mea


Andreea Marin: În momentul acesta nu sunt direcţionată pe partea de televiziune, că, sigur merg şi răspund interviurilor de televiziune atunci când ele îmi sunt cerute, asta e o altă treabă, dar acum ceea ce fac este strict organizat prin fundaţia mea.


Nu îmi lipseşte televiziunea, pentru că într-un fel sau altul e mereu parte din viaţa mea. Din păcate, televiziunea, precum vedeţi că se întâmplă lucrurile în ziua de azi nu mai e ce a fost, prea puţine lucruri de valoare sunt dorite în televiziune, se doreşte ceea ce se face facil, o masă, două bârfe şi cam la asta se rezumă ceea ce se întâmplă în televiziune. Eu sunt un om de televiziune de modă veche, cu altă şcoală şi cu alte ambiţii, cu alte dorinţe pentru produsul de televiziune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5