Cărări

Spre Deal, cărarea mea s-a nimicit demult –

Au dus-o apele de vară-nvâlvorate

Și nu mai este modru de trecut,

Că nu cunosc cărări mai noi umblate.

De Săcătură, aproape am uitat cu totul,

Și de livada pusă de străbuni;

Așa este, când se înstrăinează locul:

Vin alți stăpâni mai tineri și mai buni.

În Cable, păstorit-am doar doi berbeci pe care

Îi sorocise tata pentru al toamnei târg

Și, într-o luni, s-a dus cu ei în Ilva Mare,

Peste colinele din nord pășind cu sârg.

Grădina de pe Față, cu pruni și cu mălai,

Aproape ne era, dar ulița glodoasă

N-o îndrăgeam deloc și-o ocoleam, că vai

De-opinci și de obiele, pân-ajungeam acasă.

Nici pe Prisloapă nu îmi va călca piciorul

Bujala din Covată nu-mi va isca sudori,

Doar panoramei largi eu îi voi duce dorul

Și dragul de-a culege alune,-n sărbători.

Din Husadiș, mi-e dor, că nu-i așa departe,

Să gust din mărul ponic ori părul Ciupărat,

Să pun o lumânare la gropile-nierbate -

În care-și duc hodina doar doi bunici din sat.

Peste Pripor, demult n-am mai ajuns,

Fân să adun – cum adunam odată -,

Când tata speria poznașul urs,

Bătând o șină grea – de-o grindă agățată -.

Dealul Frumos îl port în amintiri

Legate de Țintarul – cel scrijelit pe piatră,

De albele troiene – crescute peste garduri

Ori până la hăizaș – cum am văzut odată -.

Și Lunca, o, Doamne! – de la intrarea-n sat,

Cu limpede izvor, loc de mălai și fân –

Locul pe care ai mei l-au cumpărat,

Când la liceu eram -, are un bun stăpân,

Care-i va pune gard, va curăța fântâna,

Va primeni sălașul cel protector de ploi,

Din valea de alături, va prinde pești cu mâna

Și pune-va, la vreme, pomelnic pentru noi.

Din ce a fost cândva, puține mai țin minte

Și calc pe o cărare rămasă încă dragă,

La neamuri – în viață, și-arar, pe la morminte –

La cei ce se-odihnesc sub umbrele de iarbă -.