Calvarul elevilor din mediul izolat

Dupa noua ordonanţă a Ministerului Educaţiei si după prevederile noii Legi a învăţământului, şcolile din mediul rural izolat care nu au un efectiv de cel puţin 12 copii şi grădiniţele cu cel puţin 10 copii vor fi închise, copiii urmând să fie transportaţi cu microbuze şcolare la alte unităţi de învăţământ fără a se ţine cont de condiţiile geografice şi climatice si de necesităţile şcolarilor mici si a preşcolarilor .
Dacă părinţii si bunicii noştri pentru a uşura condiţiile de învăţare ale copiilor care trebuiau să străbată distanţe mari până la cea mai apropiată şcoală , au construit aceste locaţii mai mici, ca fiecare învăţăcel să aibă acces la educaţie indiferent de mediul în care trăieşte, iată că astăzi, în era modernă nu se mai ţine cont de aceste considerente; ce să mai amintim de expresia “preţuieşte viaţa copiilor”.
Totul se rezumă la o lege, la finanţarea per elev , la cu totul si cu totul alte interese decât ale acestor micuţi care nu au avut privilegiul de a se naste la oraş sau in comunităţi mai compacte.
În cele mai multe cazuri , fapt ce se poate verifica de la locuinţele multora si până la şcoala pe care o frecventau până la apariţia acestei legi sunt doi, trei , patru km pe poteci , cu urcuş , pădure, prin troiene, prin viscol ,ploaie , ger şi printre sălbăticiuni.
Chiar dacă în aceste instituţii se învaţă în regim simultan de cele mai multe ori calitatea actului de învăţare este bună si foarte bună mai ales dacă-i omul potrivit la locul potrivit .
În calitate de cadru didactic şi părinte aş dori să fiu ambasadorul acestor copilaşi cărora soarta nu le prea surâde.Însă discuţiile şi negocierile care s-au purtat cu autorităţile locale şi cu Inspectoratul Şcolar Bistriţa nu au dus la niciun rezultat .
Chiar părinţii lor au fost cei care au prezentat concret situaţia instituţiilor mai sus menţionate nimic nu va mai fi cum a fost. Soluţia la care s-a recurs este microbusul şcolar.
Astfel programul unui elev din mediu extrem de izolat se va prezenta astfel: 5:30 –trezirea, pregătirea pentru şcoală , micul dejun, drumul alături de părinţi de 45 min., o oră prin zăpadă, ger, viscol, frig uneori de -20 sau -25 grade, întâlnirea cu microbusul la 6:30.Urmează 7 sau 10 km cu maşina până la cea mai apropiată şcoală, apoi programul de învăţare de la 8-12:00.Întoarcerea spre casă în jur de ora 13:00 , apoi urcuşul spre domiciliu.
Până aici nu chiar foarte rău ,sunt îngrijorat însă ce se va întâmpla când maşina nu va putea ajunge la timp sau va fi defectă sau nu va putea ajunge la destinaţie deoarece drumul pe care circulă este unul de ţară neîntreţinut şi de multe ori nu e deszăpezit.
În aceste situaţii copiii vor suferi.Preşcolarii de 3,4,5,6 ani si şcolarii mici de la 6-10 ani vor avea de mers pe jos 16 km sau 20 km dus-întors, puşi în situaţia să înfrunte condiţiile medio climatice din zona unde trăiesc.
Sunt îngrijorat de soarta lor pentru că din toamna copilăria lor va fi mai dificilă , psihicul afectat, sănătatea mai şubrezită.
Va apărea absenteismul, copiii care pierd timp preţios pe drumuri foarte lungi, oboseala, abandon şcolar, iar învăţarea va fi mai grea decât în regim simultan.
Prezint astfel aceste lucruri pentru că lucrez în regim simultan de 13 ani, am experienţă în acest domeniu, cunosc situaţiile elevilor din acest mediu si pot să vă spun că ”se poate face carte” şi în acest mod şi chiar foarte bine. Dar se pare că nu e suficient ca unii copii să aibă drepturi trebuie să lupte alături de cei mari pentru ele, pentru a nu le fi îngrădite si încălcate, pentru a se face economii sau altceva cu fondurile ce li s-ar cuveni.
Trăim însă într-o lume anapoda.Nu prea mai este preţuită calitatea de elev pentru unii si anume cei mai izolaţi de lume.
În universul acesta mare fiinţele acestea micuţe care perpetuează specia umană prin locuri uitate, mirifice de altfel, ei conteaza mai puţin sau nu mai contează.
Cu ce sunt de vină aceşti copii de munteni că s-au nascut în aceste locuri ?

Profesor invatamantul primar:Radu Todica
Scoala Gimnaziala Nr. 1 Lesu –Structura Valea-Magurii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5