Blajule, Blajule, Blajule! - poem de Ion Radu Zăgreanu

  Moto:  ,,moaștele care au stat cuminți în masa de altar (a Bisericilor greco-catolice n. n.) sute de ani, sunt extirpate acum ca un puroi infect, aruncate, iar hrisoavele vechilor biserici greco-catolice distruse.” (Mia Hodiș - Facebook)

Blajule, Blajule, Blajule!

Ți s-a luat aproape totul:

bisericile, mănăstirile, cimitirele,

morții tăi iluștri, cântecele,

pentru că:   

ai refăcut brațul răsăritean

al ,,vaselor comunicante”

cu Roma Eternă,

cu Scaunul Apostolic al Urmașilor Sfântului Petru,

ai luminat izvorul originilor noastre,

în Transilvania obidirii,

strigând împreună cu Miron Costin,

că de la ,,Râm ne tragem”,

ai eliberat limba română

din gâtuirea chirilică.

Din școlile Tale,

,,flori ale darurilor”,

s-au ridicat puternicii bărbați,

înfăptuitorii Marii Uniri.

Nu ai stat la masa

tentantelor promisiuni

ale ,,Diavolului Roșu”.

Ai fost alungat

timp de 42 de ani,

din bisericile și din mănăstirile Tale,

,,furate” grăbit de frații Tăi,

pedepsit că ai stăruit să afirmi:

,,Credința noastră este

viața noastră”.

Ai coborât în tăcerea catacombelor

primilor creștini

și Dumnezeu a plâns cu tine,

s-a rugat în închisorile în care au fost

zăbreliți Episcopii Tăi.

Ai fost dat dispărut.

În facultățile de teologie

se preda ura împotriva ta,

deși peste Tine

nu mai cădea lumina zilei.

Dar Dumnezeu

a răsturnat piatra

de pe mormântul Tău,

așa cum prevăzuse

martirul Tău, Cardinalul Iuliu Hossu.

Firav, aburul Tău,

a început să se înalțe,

să se vadă,

dar au venit să-l sugrume

încă o dată, frații Tăi,

probabil înfricoșați de demnitatea Ta,

sub domnia ,,Orizonturilor Roșii”.

În loc să ți se restituie,

Bisericile Tale au fost dărâmate

prin metoda ,,coliviei”,

Tu devenind o Ană tragică

a istoriei.

Ai plâns în Tine.

N-ai găsit altă izbăvire

decât Rugăciunea și Rozariul.

Acum, din  bisericile Tale,

din picioarele altarelor,

se aruncă moaștele sfinților Tăi,

hrisoavele Episcopilor Tăi,

la tomberoanele de gunoi.

Cu înverșunare este ștearsă

chiar și umbra Arhiereilor Tăi Martiri,

de pe zidurile bisericilor Tale,

de pe pielea clopotelor din turle.

Se trag sertare de sânge

din trupul lui Isus Cristos.

Blajule, Blajule, Blajule!

Tu plângi din nou,

răstignit între Roma și

plaiurile românești.

Dar Dumnezeu, ca întotdeauna,

ți-a repartizat mari cantități

de speranță  biruitoare:

Rugăciunea și Rozariul.