Bărbatul cercetat pentru că și-a omorât soția a fost reținut, după ce a fost externat din spital

Astăzi, 6 decembrie, bărbatul bănuit că și-ar fi omorât soția a fost externat. Acesta a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar în urma audierii, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând ca în cursul zilei de mâine, 7 decembrie, să fie prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud în vederea arestării preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor sub forma violenței în familie.
***
La data de 2 Decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconștiență, în interiorul unui imobil din Bistrița, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic care s-a deplasat la fața locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani.
Bănuit de comiterea faptei este soțul acesteia, un bărbat de 34 de ani din Bistrița. Acesta prezenta leziuni corporale, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5