Azi, procurorul Macavei Al. Macavei a fost condus pe drumul veşniciei

Macavei Al. Macavei

(1947-2024)

            Când i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al comunei Maieru prietenului meu, Mac, spuneam, printre altele: Cred că una din cele mai importante recunoașteri a realizărilor și prețuirii unui om este acordarea titlului de Cetățean de Onoare de către comunitatea în care te-ai născut, ai crescut și ai urmat cursurile școlii primare și generale, cu alte cuvinte unde ți-ai petrecut primii ani ai copilăriei și adolescenței, ani care nu se vor șterge din memoria ta până vei trece la cele veșnice. Fiecare fir de iarbă, gureț, râpă, pom, uliță, colină, stâncă îți intră sub piele, își găsește un culcuș în minte și inimă și, fără să știi, te însoțește pretutindeni, nu o dată apărându-te de singurătate și necazuri. Sunt convins că așa s-a întâmplat cu toți măierenii (și nu numai) care, din motive obiective, și-au părăsit satul natal și s-au stabilit în alte părți ale țării sau ale globului pământesc.

            În Maieru s-a născut și a făcut școala generală cel de care ne despărțim cu multă durere în suflet. Trebuie să știți că viitorul procuror Macavei, sau Mac, cum îi spuneau apropiații, s-a născut în 28 mai 1947, dintr-o familie de țărani dârji, aprigi și drepți, având ca ascendent pe celebrul Boroiu, prototipul lui Ion al lui Rebreanu, după cum însuși scriitorul mărturisea, lucru de care Mac avea tot dreptul să se mândrească; a fost întâiul născut, după el urmându-i sora sa, Maria. Din clasa a V-a, până în clasa a VII-a l-a avut ca diriginte și reper în viață pe regretatul profesor de limba și literatura română Sever Ursa, intelectualul care și-a pus rodnica sa amprentă culturală asupra multor generații de elevi.

            În anul 1966, a absolvit Liceul „George Coșbuc” din Năsăud. Deși el a vrut să devină profesor, la insistențele părinților a dat concurs la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1977. O bună parte din viață a fost profesor la Leșu, Anieș și Maieru, dragostea lui cea dintâi, etapă în care a legat trainice prietenii cu colegii de breaslă.

            În 1973, și-a unit destinul cu devotata și chibzuita anieșeancă Lucia Macavei, născută Măgurean, la rândul domniei sale mare iubitoare de carte și de frumos. Rodul dragostei lor este fiul Săndel-Lucian, căruia s-au străduit să-i asigure o educație și instrucție cât mai aleasă, mai cu seamă după ce s-au stabilit la Bistrița, dovadă că fiul și-a urmat tatăl în profesie, ba l-a și întrecut, devenind doctor în drept penal și judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție din București, unde și-a întâlnit pe aleasa inimii sale, Alina Macavei, la rândul ei doctor în drept și judecător la Înalta Curte, secția civilă.

            În capitala județului, Bistrița, Mac a fost pe rând: jurist la Direcția Muncii, procuror la Curtea de Conturi, iar înainte de pensionare, procuror la Parchetul Județului Bistrița-Năsăud, peste tot dând dovadă de autoritate morală desăvârșită. În toate aceste etape ale vieții sale, nu și-a uitat satul natal și consătenii, ajutându-i de fiecare dată când aceștia au apelat la el. Crescut de acasă cu simțul datoriei față de locul de muncă, purtând cu el, ca un talisman, omenia, modestia, bunul-simț, cinstea și dreptatea, și-a îndeplinit serviciul cu înalt profesionalism și bună credință, impunând respect și stimă pe unde a profesat.

            În paralel cu serviciul, procurorul Macavei și-a făcut timp pentru a-și însuși zilnic noutățile în domeniul juridic, dar și pentru a-și înnobila sufletul cu arta și literatura română sau universală. Cei care au frecventat: Sinagoga din Bistrița, Palatul Culturii, Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Casa Argintarului, Casa cu Lei, Complexul Muzeal, expozițiile de pictură de la „Arcade” i-au văzut pe soții Macavei gustând cu plăcere concertele de muzică tradițională sau clasică, conferințe pe diverse teme, lansări de cărți și reviste, piesele de teatru etc. Iată de ce această familie are pereții capitonați cu trei rânduri de cărți, multe ediții princeps, cu autografele autorilor, de la Călinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, până la Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Alex. Ștefănecu și contemporanii: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu și alții.

            În ultimii ani, cei doi au făcut excursii în străinătate din dorința de a cunoaște alte culturi și civilizații. Trebuie să știți că procurorul Macavei și-a găsit timp să se ocupe și de scris, dovadă că peste 20 de ani a fost redactor la revista „Cuibul visurilor”, unde și-a publicat o bună parte din articolele sale, articole pe care și le-a adunat în cartea „Un fel de amalgam” tipărită la editura TipoMoldova din Iași, în 2017; anul acesta, urma să publice cea de-a doua carte cu alte articole. Menționez că fără aportul domniei sale la editarea revistei „Cuibul visurilor”, aceasta n-ar fi supraviețuit 28 de ani de apariție neîntreruptă. Dar, Mac nu a colaborat numai la „Cuibul visurilor”. E suficient să amintim: „Mișcarea literară”, „Răsunetul”, „Mesagerul”, „Litera Nordului”, „Studii și cercetări etnoculturale”, „Izvorul Someșului”, „Cetatea Rodnei”. De asemenea, a semnat prefețe la cărțile prietenilor. Timp de aproape 20 de ani a studiat cu asiduitate și meticulozitate cele peste 200 de volume ale celebrului scriitor francez Honore de Balzac. Din pasiune pentru acest scriitor, Mac s-a apucat să învețe limba franceză, ba i-a vizitat câțiva ani de-a rândul și casele memoriale din bătrâna Franță; cu siguranță că avea în pregătire și o viitoare carte dedicată acestui mare prozator. Subliniez faptul că din anul 2011, procurorul Macavei a fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Puțină lume știe că procurorul Macavei a ținut un jurnal zilnic de peste 40 de ani. Poate, cândva, doamna Lucia și fiul Săndel-Lucian își vor da girul să fie publicat.

            Una din marile bucurii ale sale a fost că din 4 ianuarie 2018 a devenit bunic a două gemene sănătoase și frumoase, Iarina și Letiția, lumina și bucuria familiei, lucru care i s-a îndeplinit și ca urmare a credinței sale nestrămutate în Mântuitorul nostru. Tare ar fi vrut să trăiască să le vadă studente sau măcar liceene!

            Închei acest necrolog cu vorbele lui rostite la finalul alocuțiunii sale cu ocazia acordării titlului de Cetățean de Onoare: „Oameni din toate colțurile lumii, prezenți sau virtuali prezenți, vă iubesc și vă îmbrățișez cu dor”. Doamne, amarnic a iubit viața!

            Condoleanțe întristatei familii și bunul Dumnezeu să-l odihnească în împărăția celor drepți!

                                                                                      Icu Crăciun

  (Necrolog rostit la înmormântarea prietenului și colegului nostru, în data de 18 martie 2024)

Video aici: