Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Amintirile unui gangster „cuminte”...

Vasile Vidican

Am citit cu o curiozitate cumva intrigată volumul lui Daniel Sidor, Capriciul (25) (Editura Charmides, Bistrița, 2013) deoarece autorul ne propune la nivel narativ o îmbinare de genuri care nu merg neapărat mână în mână. Străbătut de puseuri lirice evidente, volumul păstrează în linii mari trăsăturile unui „american story” cu gangsteri, prostituate, trafic de droguri, polițiști corupți, agenți sub acoperire etc. Cu alte cuvinte, am putea avea toate ingredientele pentru o narațiune nealterată, pentru un scenariu de film polițist, chiar.
Dar lucrurile nu stau întocmai așa. Povestea personajului pare mai degrabă prilej pentru autoanaliză, pentru sondarea sinelui și încercarea de a stabili poziția propriului eu în lume. În fond, toate conflictele soluționate de Michael sunt rezolvări ale unor intrigi interioare în perpetua sa strădanie de a-și limpezi rostul în lume și de a se descoperi.
Astfel că toate elementele care conduc înspre ideea unei narațiuni de tip roman polițist sunt piste false de lectură. Altundeva se găsește cheia în care trebuie citit volumul lui Daniel Sidor.
Am identificat înainte de toate un pregnant fundal etic în ceea ce privește personajul principal și nu numai. Dincolo de autoreflecția și scrutările sale interioare, tendința personajului este de a căuta și de a înfăptui binele, dreptatea, echitatea. Rezolvarea problemelor cu care se confruntă ca gangster, stă mereu sub semnul moralului, al unei dreptăți ce reprezintă un adevărat ghid de conduită. Lumea „underground” din Capriciul (25) este departe de a fi haotică, derizorie. Toate sunt puse acolo unde ar trebui să fie. Mai puțin personajul central...
Într-o permanentă predispoziție înspre autoanaliză, Michael scrutează lumea pentru a se descoperi pe sine și își sondează propriile gânduri pentru a-și revela rosturile lumii în care trebuie să își găsească locul. Cu toate acestea, trebuie menționat că gândurile personajului pornesc de la lucrurile cele mai mărunte, transformându-le prin cercetarea lor amănunțită în adevărate metafore ce revelă câte o frântură din interioritatea sa: „La fel cum, când fac duș, îmi amintesc de unul din oamenii mei care a făcut infarct în cadă, de la apa prea fierbinte, am înțeles. (...) Mă simt vulnerabil în fața celui mai prezent lucru: apa. După ce stropii îmi ating pielea, stau două secunde și îmi ascult inima. E acolo, bate. M-a iertat de data asta. Abia apoi mă întind după șampon. De asta nu iubesc eu diminețile.” (p. 37)
Așa se face că întâlnim pagini intense, încărcate de o luciditate aparte a manierei de a examina existența însăși. Atât rezolvarea conflictelor exterioare, cât și elucidarea enigmelor propriului eu, sunt rod al unui îndelungat proces de meditație, de interiorizare a tot ceea ce există în afară. Descrierea unei femei, bunăoară, capătă accente vădit senzuale, privirea personajului transformându-se în atingere aproape.
Toate aceste aspecte contribuie în mod esențial la crearea imaginii unui personaj central în plin proces de căutare și (auto)descoperire. Ezitant, Michael își caută, rostuind lumea și făcând dreptate (în ciuda condiției sale de cap mafiot) propriul loc, propria menire. Revelatorii sunt impresiile sale despre „Capriciul 24” al lui Paganini. „De câte ori îl ascult, văd un bolnav care își permite să spere la vindecare, vede vindecarea ca pe un drum și începe să umble pe el. Numai că după câțiva pași cade, iar prin căzătură renunță la speranță. Își acceptă din nou statutul de bolnav, se resemnează, se împacă cu el. Dar nici împăcarea asta nu durează deoarece își dă seama că e fundamentată pe căzătură, nu boala l-a trimis spre resemnare, ci căzătura.” (p. 113) Sunt rânduri intense care exprimă într-o manieră concentrată dar acută drama personajului însuși. Ezitarea din aceste rânduri, tergiversarea, analiza profundă, până la capăt a propriilor stări sunt trăsături care ar putea creiona în mare măsură portretul sufletesc al personajului nostru.
Chiar dacă oferă două paliere diferite, cel polițist și cel psihologizant, romanul lui Daniel Sidor este scris cu ritm, fluent, fără glisaje care să incomodeze lectura. Povestea lui Michael, în perpetua sa explorare identitară, ne poartă molcom prin universul propriilor gânduri, oferindu-ne prilej de autoreflecție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5