Alexandru Petria a avut succes la Bookfest

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de scriitorul din Beclean Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, a avut lansarea în cadrul Târgului Internaţional de Carte Bookfest 2011, sâmbătă, 28 mai. Cartea a fost prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan. Fiecare dintre prezentatori a subliniat că Deania neagră este o carte scrisă exemplar, cu personaje memorabile, neplictisitoare. Evenimentul a fost un real succes, la care, pe lângă cititori, au participat şi mulţi oameni de cultură. Dacă spunem că a asistat la lansare şi Dorin Tudoran, credem că am spus destul. Pe coperta a IV-a a Deaniei negre, celebrul romancier Petru Popescu a scris despre Alexandru Petria: „O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5