Ajutoare sociale pierdute la verificarea dosarelor

Aproape 400 de persoane beneficiare de venit minim garantat au rămas fără acest ajutor pentru că au încasat banii în mod ilegal. Suspendarea dosarelor a fost decisă în urma verificărilor efectuate de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în urma unui ordin al prefectului.

Din datele prezentate de Instituţia Prefectului au fost verificate prin sondaj 429 de dosare dintr-un total de 1911, de la 23 de primării din judeţ.

,,S-au desfăşurat activităţi de control într-un număr de 23 de unităţi administrativ-teritoriale, la unele dintre ele găsindu-se nereguli în modul de întocmire al dosarelor de acordare a ajutoarelor sociale. Cele mai multe nereguli au fost găsite în comunele Dumitra, Ilva Mare, Salva şi Prundu Bîrgăului, unde, în urma controlului, comisia a dispus suspendarea plăţii tuturor dosarelor aflate în plată pentru luna iulie 2010 şi până la eliminarea neregulilor”, se precizează în informaţia de presă.

Cele mai multe dosare au fost suspendate în comuna Dumitra (141 de dosare), Prundu Bârgăului (98 de dosare), Ilva Mare (81 de dosare) şi Salva (55 de dosare).

De asemenea, au fost întocmite avertismente pentru 5 primari, respectiv cei ai comunelor Zagra, Dumitra, Ilva Mare, Salva şi Prundu Bîrgăului în ce priveşte acordarea venitului minim garantat, conform Legii 416/2001.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5