Ziua Națională a României, marcată de năsăudenii ce poartă tricolorul în suflet

Primăria Năsăud a organizat de Ziua Națională a României un eveniment amplu, care să adune întreaga comunitate. Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național și un Te Deum oficiat de preoții din orașul academicienilor, urmate de discursul primarului Dorin Vlașin și ale oficialităților prezente și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor din Parcul Central al orașului.
Nu au lipsit nici momentele artistice, patriotice, susținute de soliștii ansamblului ”Someșana” al Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită și de o porție de sarmale și de un pahar de vin fiert, prilej de a socializa, de a schimba o vorbă bună pentru inimoșii năsăudeni.
Alături de primarul Dorin Vlașin și viceprimarul Marius Bodeau au fost subprefectul Ioan Zăgrean, deputații Robert Sighiartău și Diana Morar, consilieri locali, directori de instituții, astriști, dar și năsăudeni care poartă tricolorul în inimă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5