Voluntari de mici: Noi, copiii, vom continua să ocrotim pământul

În cadrul proiectului educaţional „ Ecogrădiniţa”, sub sloganul “Noi, copiii, vom continua să ocrotim pământul pentru viitorul omenirii!”, preşcolarii de la grupele de germană, maghiară şi română, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13 Bistriţa, împreună cu director Pop Liana şi educatoarele: Leczfalvi Izabela, Klein Ani, Hatos Gabriela, Ostace Alina, Szikszai Tunde, Szocs Kristina, Beni Simona, Gagea Florica, Ivan Adina şi Andonescu Cristina, au participat ca voluntari în cadrul acţiunii “Earth Hour” derulată de către Primăria municipiului Bistriţa.
După ce au aflat despre importanţa acestei acţiuni referitoare la protejarea şi utilizarea echilibrată a resurselor de pe planeta Pământ, atât de la educatoarele de la grupe, cât şi de la specialiştii invitaţi la grădiniţă, respectiv doamna Morar Zorica, copiii au înţeles că fiecare se poate implica, la nivelul său, pentru a schimba în bine lumea în care trăim.
În scopul promovării mesajului “Earth Hour”, preşcolarii, cu sprijinul educatoarelor, au confecţionat pliante şi au inscripţionat baloane pe care le-au oferit cetăţenilor oraşului întâlniţi în marşul lor prin urbe, invitându-i să se implice în această acţiune ecologică. Nu au fost ocolite nici instituţiile publice din zona apropiată a grădiniţei, în special Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cu lampinioanele confecţionate de ei, copiii împreună cu părinţii şi educatoarele au participat pe Pietonal, la acţiunea “Earth Hour” 2014, susţinând demersul Primăriei municipiului Bistriţa organizată în acest scop.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5