Voichiţa Muţiu Popa: “Dincolo de cetini”

Voichiţa Muţiu Popa, aflăm dintr-o notă biografică de pe ultima copertă, s-a născut la Bucureşti, într-o familie cu vechi tradiţii româneşti: mama, din Rucăr-Muscel, iar tatăl din Răşinarii lui Goga şi Cioran,.

A absolvit facultatea de filologie bucureşteană, unde i-a avut ca profesori, printer alţii, pe George Călinescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu, Ov. S. Crohmălniceanu.

A activat ca profesoară de limba română în şcoli bucureştene de renume şi a sădit “mirabila sămânţă” a cunoaşterii în zeci de generaţii.

Pasionată de profesie şi cultură, a intrat în contact cu elita lumii literare şi s-a îmbogăţit alături de prieteni, cum ar fi: Bacovia-junior, Vintilă Corbul, Gheorghe Eminescu, Mircea Ciobanu.

Atrasă de călătorii, a vizitat majoritatea ţărilor europene, adunându-şi impresiile în cartea “Între popasuri”.

A iubit frumosul şi arta, natura şi oamenii şi a încercat să lase ceva în urma ei…

Volumul amintit încă din titlu are 106 pagini şi cuprinde şapte povestiri: “Dincolo de cetini”, “Eroul din Teherău”, “A fost altfel cândva?”, “Întâlnirea dintre ape”, “Zile învolburate”, “Un câine şi un om” şi “Stol de lari”. De mare diversitate tematică, volumul este unitar din punct de vedere stilistic. Iar stilul autoarei se apropie foarte mult de stilul gazetăresc: plin de vervă şi reuşind să creeze situaţii cu o desfăşurare rapidă, filmică aş îndrăzni să spun. Avem de a face cu o proză de atmosferă, în care nu interesează conflictele, ci personajele. Iar personajele sale se definesc prin gesturi, atitudini, cuvinte, autoarea lăsându-le toată libertatea de mişcare, intervenind doar rareori cu comentarii caracterologice.

“Dincolo de cetini”, povestirea care dă şi titlul volumului, are cea mai mare întindere, şi aminteşte de proza lui Calistrat Hogaş (“Pe drumuri de munte”), autoarea dând dovadă de o bună capacitate de observaţie şi sensibilitate artistică, reuşind să surprindă stările sufleteşti în faţa naturii, a măreţiei acesteia. Ea are şi o bună ştiinţă în a face să vorbească faptele şi lucrurile aparent lipsite de semnificaţie.

“Eroul din Teherău”, evocă secvenţe de război, având ca personaj central figura lui Ion Muţiu (chiar tatăl autoarei, după propriile-i mărturisiri), eroul sublocotenent din Răşinarii Sibiului, autorul celor mai “primejdioase acte de vitejie, personal participând la lupta sângeroasă cu tot elanul sufletului, întru dezrobirea Neamului”.

Tot despre război este vorba şi în “Zile învolburate”, mai exact despre fuga din calea războiului: refugiul din Bucureşti la Rucăr. Doar o secvenţă:

“O mătăhuie de camion pornise pe şoseaua Bucureşti – Piteşti – Câmpulung, îndreptându-se spre Rucăr, încărcat cu o mulţime de lucruri grămădite unele peste altele, puse la întâmplare căci zorul plecării nu îngăduise nici cea mai mică zăbavă, nici cea mai ştearsă ochire asupra celor ce se zvârcoliseră într-o dezordine cumplită, în zăpăceala urletelor de sirene care înfierau inimile şi trupurile locuitorilor capitalei. Ciovici de metal argintiu, ochi de furnici în luptă despicau cerul în lung şi-n lat bombănind înăbuşit şi prelung spre largul ţării, căci iureşul bombardamentelor anilor ‘944 se-nteţise şi biciul războiului plesnea din ce în ce mai aprig peste pragurile tari ale cetăţii lui Bucur, care, îmbâcsită într-o trâmbă de fum, încremenise cu tot clocotul şi simţirea ei de viaţă” (p. 71).

Oraşul, oamenii, clădirile, istoria locului sunt prezenţe vii, care reînvie lucruri şi întâmplări peste care de mult se aşternuse praful.

În fine, să mai spunem că această carte vorbeşte despre om, se adresează celor mulţi, emoţionează.