Vocea lirică a poetului Grigore Avram

             Poezia lui Grigore Avram este un amestec rafinat de sensibilitate și inteligență artistică, de virtuozitate și inspirație tumultuoasă, precum  și încredere în puterea Cuvântului și a Frumosului.  ,,Aurul verde ” al plaiurilor noastre mioritice a fost izvorul  de inspirație pentru romanele sale : ,,Anul șarpelui ” (2013) , ,,Da, de unde ” (2015), ,,La poalele Sodomei ” (2022), iar în cele cinci  volume de poezii strălucesc ,,codrii verzi de brad ” ai lui Octavian Goga și se simte  aerul proaspăt al regiunii în  care poetul trăiește : ,,Lacrima nopții ” (2000),  ,,Rugi ” (2005), ,,Sub cerul gol ” (2008), ,,Cu rând ” (2012) și ,,Așa dar ”  (2024 ).  Cele peste 100 de poeme cuprinse în ultimul volum amintit cristalizează liric experiența acumulată de-a lungul anilor în profesia de silvicultor, care i-a dat satisfacția muncii, a împlinirilor și nu în ultimul rând sensibilitatea unei exprimări  literare de o rară frumusețe:,,Măsoară-mă în anii tăi pădure/ Și din celula ta zidește-mi casă,/… Măsoară-mă și dă din timpu-ți rece/Privirii mele albul frunții tale,/… Măsoară-mă din ochi și dă-mi culoare/ Să-ți vin ciopor, cu toamna, la izvoare (Ex silvae ). Poezia are ceva din  sfințenia rugăciunii și a unui cântec necântat. Pentru poet, pădurea este o  clepsidră cu osia trecută  prin propria-i ființă. El este ,,un orizont întreg de sentimente”, mereu flămând de cuvinte, pentru că în ele își găsește împăcarea cu destinul. Sunt  superbe  expresiile : ,,un polog de vorbe ” sau ,,Cuvântul din mine clădește o rugă ”, dar și altele. Prin stil și tematica amplă cu ecouri simbolice, Grigore Avram poate fi așezat alături de Gheorghe Pituț,  Radu Cârneci, Anatolie Paniș, acei ,,poeți ai pădurilor și ai stihiilor”. Felia lui de creație se caracterizează prin autenticitatea versurilor și dimensiunea sentimentelor puse în accord cu diapazonul sufletului său : ,, Am dat pădurii flacăra din mine/Și-abia atunci am înțeles ce-nseamnă/Să crești altoi. Și când am știut că vine/Un dram de soare, m-am trezit că-i toamnă./ Și-am adormit pe-un pat de frunze moarte/Când încă noaptea visuri doar cioplise./Țineam, cuminte, cerul prins în toarte,/Dar, printre ramuri, luna se golise ” (Un strop de primăvară). Chiar dacă este adeptul structurilor clasice cu o prozodie fără cusur, el rămâne un poet modern prin imagini, mesaj și  idei, limbaj poetic și  valori estetice cultivate cu multă migală. Poezia ,,Traseu ”, este imaginea sinelui : ,, De câte ori am fost, crezând că sînt/ Mai mult decât o palmă de pământ,/ M-am dezlipit, subtil, de neamul meu/ Și mi-am făcut din sânge curcubeu,/Să se hrănească bolta mai apoi/ Cu tot cuvântul argăsit în noi”. Verbul ,,a fi ” primește aici nuanțe afective prin care se decantează ,,tot argintiul vieții ”sale. Nu văd în poezia lui Grigore Avram nicio forțare, nicio cârpire a metaforei, ci o exprimare cursivă, naturală care poartă amprenta talentului și harului său poetic. Fiecare poem din acest volum este datat și localizat acolo unde a fost scris. Se pare că autorul a vrut să pună pecetea peste momentul în care a avut inspirația să-l scrie, începând din anul 2011 și până 2023, în localitățile : Bistrița, Sucevița, Sângeorz-Băi, Cluj-Napoca, Geoagiu Băi, Băile Felix, Târgoviște etc, sau chiar pe meleaguri străine (Corsica, Croația).   Discursul poetic al lui Grigore Avram se pretează la o abordare tematică complexă. În multe poezii el caută sensurile vieții, își pune mereu întrebări despre viață, dialoghează cu sine însuși, folosindu-se de valoarea stilistică a verbului pentru a-și exprima intensitatea trăirilor : ,,m-am întrebat ”, ,,de-aș putea ”,  ,,aș vrea să cred ”, ,,n-am știut ”, ,,mi-e greu ” ș.a.  Tema iubirii, pentru  Grigore Avram  este o taină, o stare de vis, de frumusețe și fericire : ,, Iubita mea/Când lacrimi cu duiumul/Prin viața ta ușor ți se perindă,/ Întoarceți anii, unul câte unul,/Și vino iar, arzând, la mine-n tindă ” (Trucaj). Prin iubire își măsoară propria sa existență  : ,, Cât de mare mă simt când iubesc/ Cât de mic când sunt trist, ce mărunt ! ” (Un fel de a fi), sau  : ,,…dac-ar fi să pot să iau,/Aș lua iubirea ta drept un început ” (Dileme).  Percepția naturii este o altă latură, tot atât de sensibilă, a creației poetului măierean.  Din versurile lui se desprinde ideea că omul se află în strânsă legătură cu natura, iar natura se integrează în sfera umană. De aici provine și lexicul care cuprinde o arie semantică  specifică pădurii  : copaci, frunze, ramuri , lemn,  tulpină, brad, stejar etc, termeni cărora le va găsi sensuri poetice și metafore pline de sensibilitate  : Pădurea își rupe-o aripă/Și stoarce din nori nădușeală…/Copacii-s rămași fără nume” (Noatalgii autumnale): ,,De ziua ta copac străin,/Mă-nchin în trupupul tău divin ” (Monument autumnal), ori ,,șoapta copacului blând”  ( Un fel de împlinire ). Foarte des face referiri la  anotimpuri pe care le pune în relație cu vârstele omului. Peisagist de excepție prin culoarea cuvintelor, el dă curs unei stări  emotive : Mă-ncearcă iar un răsărit de soare/Cu codrii adăpați în sevă nouă,/Împodobiți de păsări călătoare./Și iar pământul ne miroase-a rouă,/Și iar, în holde, gustu-i tot de pâine,/Și iar, în toate, bate-a primăvară !”. Trecut de vremea tinereții, Grigore Avram se consideră ,,Un biet străin, orfan de primăvară ” dar se întreabă retoric: ,, Ce-am fi ajuns de n-aveam toamnă/ Și-apucături despădurite ?/ …Cum am fi fost de n-aveam vară ? Ne-ar fi privirea mai feroce…/Dar dacă n-aveam primăvară ? (Fără anotimpuri). Există în poezia lui Grigore Avram câteva motive literare care contribuie la definirea mesajului său. Motivul dorului, un sentiment profund, răvășitor, care sugererează dorința, neliniștea și nostalgia poetului. El este prezent în poezia Mi-e dor de rod   : ,,Mi-e dor de rod. De vocile din munte/Ce m-au condus înspre-ale văii pânze,/Mi-e dor să fac din gândul tău o punte,/S-ajung la tine dezbrăcat de frunze ”. Ca un laitmotiv  ,,dorul” revine și  în poezia ,,Pentru osândă : ,,De dorul tău n-am să aprind/Cea mai rămas în noi pădure./Dar vreau  o umbră de colind,/ Care mă ține sub secure ”. Motivul visului, trezește în poet un sentiment de melancolie, dar și de încredere : ,,Curg râuri visurile mele/ Și mă conduc până departe .../ Cu ele zbor și nu mi-e frică/ Să rătăcesc vreodată drumul ” ( Curg râuri ). Trăirile poetului conturează întregul său univers liric. Pământul este un simbol esențial în structura acestor poeme. Muntele, dealul, văile și câmpia sunt elemente care  fac parte din peisajul terestru: ,, Și când o fi să mă împături/Cu trupul tău scăldat de Lună/ Redă-mă vremurilor munte/ Să-mi fie veșnicia bună” (Planeta Pământ) sau ,, Mă aplec, uneori spre pământ/ Ca să-mi caut cuvânt din cuvânt ” (Exemplu).  Spațiul cosmic se integrează  în viziunea lui contemplativă : cerul, soarele, luna, stelele, sau fenomenele naturii, precum vântul, furtuna, norii, ploaia, lumina și întunericul,  răsăritul și apusul, țin de structura compozițională a poemelor printr-o mulțime de sintagme : ,, luna amfiteatru ”, ,,stele coapte ”, ,,geană de soare ”, ,,luceafăr tăcut” , ,,galaxii obtuze”,  ,,vânturi ciopor”, ,,bătrânul apus” , ,,baierele furtunii ” etc.  Lirica lui Grigore Avram are și o coordonată religioasă pe care nu și-o asumă în mod declarativ, dar se simte fiorul acestui sentiment. Cele  două poezii aflate în volum sunt dedicații speciale : una pentru mama lui și alta pentru mama prietenului său, Radu Blenche :,,Te-ai dus la cel ce și-a-ntrupat Cuvântul,/Dar ne-ai lăsat un gol atât de greu,/ Că toate-n suflet se răstoarnă parcă, /Deși tu ești de-acum cu Dumnezeu ” (Te-ai dus departe ),  ,, …Îți cer, Isuse bun…/O ia de mână, fără mult alai/ Și, în genunchi te rog, dacă se poate,/…/Un colț de veșnicie ca să-i dai/ Să-ți stea alături de-al tău cor de îngeri/ Să te slăvească-n veci neîncetat/ Și cum, în viață, tu ne-ai învățat,/ Din pâinea ta să mi-o hrănești, prin frângeri ”(La întâlnire cu Isus ).   Grigore Avram este poetul mărturisirilor sincere: ,,Nu știu ce-am fost în vremea dinainte,/ Nici ce voi fi în anii dinapoi./Știu doar că astăzi timpul tot mă minte/ De parc-ar vrea să-și ceară înapoi/ Întregul univers care-l cuprinde”(Memorie parțială).    Poemele lui formează în anasamblul lor cartea unei experiențe de viață,  care în plan literar devine o bijuterie lirică cu profunde rezonanțe sufletești.

Mircea DAROȘI