Viaţă de câine… belgian

Plimbările în parcuri cu verdeaţă, flori şi fântâni arteziene, conace vechi, dar îngrijite, lacuri cu raţe sălbatice de toate rasele şi culorile, devenite, de altfel, domestice, încântă ochii vizitatorilor şi par desprinse din secole trecute. Rupem în bucăţi plăcintele cu brânză pe care n-am reuşit să le mâncăm pe drum, din cauza căldurii. Nu este voie să le hrăneşti, dar cam toţi turiştii trec peste acest avertisment. Când ne zăresc cu mâncarea în mâini încep să zboare către noi, pe mal, multe şi nerăbdătoare. Câte un boboc abandonat ţipă şi îşi caută mama în învălmăşeala creată. De fapt, unele raţe sunt cu capul în apă şi codiţa afară.
În jurul lacului iarba e tunsă, aleile curate. Facem o plimbare pe jos şi descopăr un om şi câinele său. E unul gras, cu picioare scurte, în trei culori. Are urechile mari, care-i ajung până la pământ. E câine de vânătoare. Ne apropiem. Câinele ne miroase leneş, blând, plictisit. Stă la picioarele noastre fără să-i pese. Nu este agitat. Ochii abia deschişi ne privesc cu o stare de somnolenţă. Îi atârnă rândurile de blană îngrijită sub bărbie. Pe zonele cu verdeaţă numărul mare de iepuri sălbatici, care umblă de colo-n colo, nu-i stârnesc câinelui interesul. Belgienii îşi tratează animalele cu respect. Ei fac parte din familie. Au hrană specială, carnet de sănătate, beneficiază de tratament, de baie cu şampoane speciale, de jucării, de plimbări în aer liber, fără a avea duşmani (nu există niciun câine vagabond), de haine, de cărucioare create special, de lesă cu cristale Swarovscki, de mângâieri şi vorbe frumoase. Când lumea în jur e veselă, calmă şi se plimbă doar pentru relaxare şi câinii preiau energie şi blândeţea stăpânilor. Într-o zi de sâmbătă, pe 21 iulie, când se sărbătoreşte Ziua Naţională a Belgiei, am zărit o domnişoară care îşi plimba câinele înfăşurat, în semn de omagiu, într-un tricolor, evident, belgian.
Câinii nu devin agresivi nici măcar atunci când o mare de oameni se adună pe trotuare. Sunt creaţi să fie blânzi. Când în jur oamenii zâmbesc şi salută, chiar dacă nu se cunosc, şi animalele preiau din energia pozitivă. La câţiva paşi, pe o poartă, o bicicletă veche, curăţată, e prinsă, suspendată, şi pe ea sunt ghivece cu flori. Cum de încă n-a desprins-o nimeni pentru fier vechi? Liniştea nefirească mă dezorientează. Curăţenia, drumurile, calmul (nu cel de dinaintea furtunii) influenţează toată suflarea. Fiecare petic de iarbă este tuns, fiecare copac e îngrijit şi nimeni nu-şi permite să taie, să distrugă, să fure, să vândă, să-şi însuşească ceva ce nu-i aparţine. Care este paradoxul? Cei mai mulţi muncitori sunt de origine română! „Covorul de flori” e o sărbătoare bienală, unde, în Piaţa Mare se face o tapiserie enormă şi complicată de begonii, flori de toate culorile. Ce vreau să spun e că absolut niciun câine, dar niciunul nu calcă şi nu „murdăreşte” covorul de flori. Câinii din Belgia sunt, uneori, trataţi ca bebeluşii, plimbaţi în braţe, uneori obezi, leneşi, obişnuiţi cu o viaţă liniştită, îndestulată. Fără să vreau, îmi amintesc de animalele chinuite, flămânde, pline de paraziţi, cu răni fizice şi psihice, nesterilizate, bătute, fugărite. Cine sau ce face diferenţa între oamenii şi câinii născuţi într-o parte sau alta a Europei?
Caleaşca pe care o văd trecând plimbă doi oameni cu câini în braţe. „Săracii” căţei…
Stăpânii nu vor să-i obosească! Oare n-ar fi, totuşi, nevoie de puţină mişcare? O fi Belgia ţara perfectă pentru relaxare? Câinii în Belgia sunt plimbaţi cu barca, bicicleta, caleaşca ori autoturismul. Posibilităţile pentru distracţie sunt multe şi, privind la felul cum sunt tratate patrupedele, aproape că-mi vine să-mi doresc să fiu un „câine… belgian!”