Vezi raportul de activitate al viceprimarului Kiss Laszlo

Cu privire la activitatiile Directiei Patrimoniu si a Directiei de Servicii Sociale aflate in directa coordonarea a viceprimarului Kiss Laszlo doresc sa va informez cu privire la urmatoarele aspecte:

1. Patrimoniu

1. În data de 03.12.2014 am verificat în teren modul cum s-au realizat obiectivele cu privire la Programul “Curăţenia de Toamnă” de către chiriaşii care au amplasate chioşcuri, tonete, cabine telefonice şi panouri publicitare pe domeniul public al municipiului Bistriţa. La verificare am fost însoţiţi de către inspectori din cadrul Poliţiei Locale Bistriţa. În general chiriaşii şi-au remediat deficienţele constatate, iar pentru cei care nu s-au conformat, s-a dispus, prin poliţia locală, să se întocmească procese verbale de constatare si masurile care se impun.

2. Am dispus intocmirea unei baze de date cuprinzând aprox. 1200 numerele de telefoane ale deţinătorilor de abonamente de parcare din zona delimitată B-dul Independenţei – Petru Maior – Toporaşului şi Şt. O. Iosif, în vederea înştiinţării prin SMS a perioadei de expirare a abonamentelor de parcare la data de 30.11.2014.

3. Am verificat documentele depuse de către persoanele care doresc loc de parcare în zona Dumbravei – Pietrosul – Imp. Traian, fiind introduse în listele pentru şedinţa de atribuire care a avut loc în data de 04.12.2014 funcţie de priorităţi, precum şi în baza de date.

4. A fost întocmită procedura la afişare a anunţurilor pentru şedinţa de atribuire / licitare a locurilor de parcare din zona Dumbravei – Pietrosul – Imp. Traian stabilită pentru data de 04.12.2014, atât la avizierele scărilor de bloc cât şi pe ziarul on-line al Primăriei municipiului Bistriţa.

5. În data de 04.12.2014 a avut loc licitatia pentru parcări de reşedinţă pe străzile Dumbravei, Pietrosul şi Împăratul Traian. S-au atribuit un număr de 124 de parcări de reşedinţă, atât pentru persoane juridice cât şi fizice.

6. Am dispus intocmirea listelor în vederea montării unui număr de 154 de plăcuţe de înmatriculare în parcările de reşedinţă.

7. S-a continuat acţiunea de verificare în teren a stării chioşcurilor şi a panourilor publicitare amplasate pe domeniul public al municipiului Bistriţa şi au fost transmise notificări privind luarea de măsuri pentru remedierea deficienţelor semnalate.

8. Am trimis notificări persoanelor fizice şi juridice privind recuperarea sumelor scutite de la plată conform unor hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Bistriţa şi repuse în evidenţele noastre conform în baza Deciziei nr.21/2014 a Curtii de Conturi.

9. Am dispus întocmirea de dosare în vederea promovării unor acţiuni în instanţă în vederea recuperării penalităţilor şterse conform unor hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Bistriţa şi repuse în evidenţele noastre conform în baza Deciziei nr.21/2014 a Curtii de Conturi.

10. Am dispus întocmirea contractelor de închiriere pentru locuinţe (ANL, sociale, fond vechi).

11. Au fost analizate documentele depuse de agenţi economici care solicită autorizarea funcţionării pe raza municipiului Bistriţa şi eliberarea certificatelor de funcţionare sau modificarea acestora.

12. Am dispus vizarea a 400 de autorizaţii de funcţionare pentru agenţii economici care vor desfăşura activităţi comerciale în anul 2015 şi care au obligaţia de a achita taxa până la data de 31.12.2014, pentru anul următor.

13. Am propus deplasarea în teren la toate persoanele fizice care au sentinţe irevocabile transmise executorilor judecătoreşti în vederea evacuării pentru cautarea de solutii si reevaluarea problemelor de natura sociala impreuna cu colegii de la DMSS. Din lipsă de timp vom reprograma aceasta actiune pentru inceptul anului 2015.

14. Una dintre cele mai importante realizari de pana acum a fost demararea procedurii si achizitia unui soft specializat pentru realizarea unei platforme virtuale cu situatia parcarilor de resedinta. Prin implemenatarea in cusrul anului 2015 a acestei platforme virtuale va exista o transparenta administrativa mai clara si mai directa cu cetateanul in ceea ce priveste locurile de parcare. Prin aceasta platforma cetatenii vor avea acces direct si in timp real la informatii cu privire la situatia parcarilor din municipiu.

2. Directia Servicii Sociale
1. Prin DMSS au fost preluate 94 cereri pentru ajutorul de incalzire cu gaze naturale, lemne si incalzire cu pe baza de electricitate. Din cele 94 de cereri au fost solutionate pozitiv 94.
2. Am dispus efectuarea a 28 de anchete sociale pentru incadrarea in grad a persoanelor cu handicap. Din cele 28 de anchete au fost solutionate pozitiv 25; 3 persoane nu au fost gasite la domiciliu.
3. Am dispus oferirea de asistenta pentru 11 persoane in Centrul de Noapte
4. In cadrul “Caminului pentru persoane varstnice” am dispus asitarea a 31 de persoane
5. 14 personae au beneficiat de servicii stomatologice primare gratuite in cadrul cabinetului stomatologic din cadrul DMSS.
6. Pana la aceasta data au fost distribuite 1600 de pachete cu alimente in baza Hotararii consiliului local 81/2009 cu completarile si modificarile ulterioare.
7. Pana la aceasta data au fost receptionate si distribuite aprox. 3000 de pachete cu ajutoare alimentare in cadrul programului POAD 2014 urmand ca si in zilele de 29. – 30. 12.2014 sa fie distributie si restul de pachete pana la 18.870 de pachete.
8. S-a intocmit un numar de 27 dosare pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii
9. S-a intocmit un numar de 19 dosare pentru acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului
10. La momentul actual 53 de persoane beneficiaza de masa la cantina de ajutor social; hrana calda fiind asigurata si in perioada sarbatorilor de iarna.
11. In cusul lunii decembrie (a.c.) am efectuat o vizita de lucru la Turda. Discutiile avute au avut ca si scop informarea cu privire la activitatiile derulate si la modul de implementare a proiectului “Nu violentei – Adapost pentru femei si copii victime ale violentei domestice” si la nivelul Municipiului Bistrita dat fiind faptul ca la acest moment nu exista un asemenea centru in municipiu.
Pentru anul 2015 imi propun demararea si impelemntarea acestui proiect pentru asistarea femeilor si copiilor victime ale violentei domestic precum si demararea si implementarea unui centru comunitar pentru igiena si sanatate in localitatiile componente Viisoara si Sarata.

Si nu in ultimul rand
“Fie ca sarbatorile de anul acesta sa va umple sufletul de bucurie, incredere, speranta si iubire. Iar Mosul sa va aduca cele mai dorite si neasteptate cadouri voua si celor apropiati”.
Viceprimar
Kiss Laszlo

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5