Verde de Beclean

Pusă la punct de obicei sub egida Primăriei, pe străzile și aleile din localitate, campania curățeniei de primăvară are, mai nou, organizatorii ei și în sfera privată a orașului de pe Someș. Mobilizați pe Facebook – anual din 2011 încoace - autorii au postat mai întâi mesaje specifice pe pagina “My home town Beclean”, pentru ca mai apoi acțiunile lor să se și transpună în practică, în pădurile înconjurătoare. Cu saci pentru “gunoaiele” care nu înțeleg că punga de semințe sau de cipsuri e mai ușor de coborât goală decât de urcat plină, campania “Becleanul verde” își dorește să spună un “nu” hotărât apelor poluate, deșeurilor aruncate pe stradă sau în spațiul verde, totul pentru un mediu și o viață mai sănătoase, pentru un oraș curat și cetățeni civilizați, și, mai ales, pentru copiii și nepoții în cazul cărora natura e cea mai de preț moștenire de lăsat într-un viitor posibil să înceapă chiar azi.

Sursa foto: pagina de Facebook "My home town Beclean"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5