Vasile V. Filip – povestea tradiţiilor

Doctorul în etnologie Vasile V. Filip a editat, la Eikon, volumul „Eseuri +/- etnologice”, care surprinde studii care concentrează realitatea etnografico-folclorică şi antropologică a trecutului şi prezentului. „Unul dintre cei mai buni cercetători pe care îi avem la ora actuală”, după cum scrie în Prefaţă prof. univ. Ion Şeuleanu, Vasile V. Filip „scrie frumos, precis şi, totodată, nuanţat, cum se întâmplă mai rar printre etnologi şi antropologi”. Studiul debutează cu eseul „Meşterul Manole: între actantul ritualic şi eroul tragic”, care structurează nivelele culturii populare de la conştiinţa gregară la cea individuală, punând accent pe jertfa zidirii. Raportul dintre conştiinţa mitică şi cea individuală este des întâlnit în baladele din balcani, Vasile V. Filip analizând motivele jertfei, lămurindu-ne astfel despre rolul trăiniciei prin nemurirea care vine prin moarte.

„Mioriţa fetelor” este un alt subiect abordat, cercetătorul aplecându-se asupra a 45 variante ale unui tip de colindă ce vădeşte tulburătoare afinităţi de tonalitate şi atmosferă cu Mioriţa. Fata purtătoarea cununii, din cadrul binecunoscutului ceremonial al cununii secerişului, este o ipostază rituală a unei divinităţi arhaice înlocuită pe alocuri cu Sfânta Maria. Scenariul mitic al căsătoriei sacre include moartea partenerului uman, urmat de o reînviere, cel puţin sub forma sporului de flux vital adus vegetaţiei şi vieţii.

Pe aceeaşi temă, profesorul Filip răspunde la o anchetă literară realizată de Ion Filipciuc – „Mioriţa printre munţii ce se bat în capete”. Dialogul fiind unul al structurilor etnologice şi antropologice existente în aceste variante. Despre basmele lui Ion Pop Reteganul, cercetătorul spune că au o vădită propensiune către absorbţia unor vechi structuri mitologice sau chiar social-administrative într-o sferă de mentalitate mai nouă, dar extrem de bine cristalizată de o întreagă tradiţie de cultură şi civilizaţie ţărănească.

Poposim în satul Chiuza, unde descoperim sensurile arhietipale ale pomului şi steagului în ritualul nunţii şi înmormântării. Steagul este un simbol al cetei de flăcări, din care se va desprinde mirele, care are dreptul la steag o singură dată în viaţă. Rostul originar al steagului de înmormântare este acela al dorinţei împlinirii destinului individual întrerupt printr-o simbolică substituire de sensuri ceremoniale: înmormântarea devine nunta celui mort „nenuntit”. Pomul este o ipostază ceremonială a mitologicului copac-axă: „axis-mundi”.

Următorul studiu ne aduce în atenţie „cârja lui Dumnezeu”, obiect sacru furat de Iuda, prezent în colindele noastre. Prin atributele sale, „cârja lui Dumnezeu” cumulează puterea de a judeca, dar şi pe cea de a pedepsi, precum şi dimensiunea eroică a divinităţii. Cârja este o nevoie fundamentală a mentalităţii arhaice de a centra spaţiul şi de a-l orienta.

Fişa etnică a ţiganilor este structurată de etnolog pe mai multe structuri, mai mult, aducând concret câteva soluţii sociologice pentru integrarea acestora în comunitate. După ce căutăm leacul şi nenorocul în câteva texte populare din zona Năsăudului, poposim la Gledin, la colindat, unde găsim o variantă interesantă în care întâlnim personajul Petrea Sân Ştefanu, adică fiul lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş. Etnologul ne lămureşte asupra pattern-urilor culturale, arhaice modelate ale memoriei istorice. Vasile V. Filip se apleacă asupra cercetării tradiţiilor noastre, descoperind teatrul din munţi, de la Şanţ, înfiinţat cu ani în urmă de Constantin Iugan.

Prin „Geografia mitică” ajungem în Munţii de dincolo de lume, calea spre cer, centrul şi axa lumii, adevărate porţi simbolice înspre celelalte nivele, munţii apar şi în basme, deschizându-şi şi închizându-se, permiţând periodic accesul spre sacralitate în anumite momente. Dintre sursele şi agenţii frumuseţii în descântecele de dragoste găsim câteva armonii la zeii antagonici, în elemente considerate, de-a lungul timpului, primordiale pentru existenţa noastră. Aplecându-se asupra cărţilor de cercetare etnologică, Vasile V. Filip recenzează volumele lui Andrei Oişteanu, care etalează o strivitoare erudiţie, ale lui Vasile Avram, care se situează la intersecţia etnologiei cu filozofia culturii.

Cartea „Studii etnologice” a Emiliei Ometiţă este construită cu har şi dăruire, devenind o imagine mozaicată, construită din amănunte semnificative a unei comunităţi. Despre Pavel Dan şi ethosul popular, autorul spune că aduce un teribil seism care pare a fi smuls existenţa din matca valorilor etice tradiţionale. Foarte aplecat asupra mitologiei româneşti este studiul despre George Coşbuc care, tânăr poet fiind, identifica personajele folclorului românesc cu cele ale mitologiei romane. Cunoscând cel puţin trei mari universuri mitologice – grec, roman şi indic – Coşbuc era convins nu doar de funcţia de reprezentare pe care o deţine mitologia în raport cu existenţa vie a unui popor, ci şi de resorturile de energie morală pe care acesta le comprimă.

„Micul jurnal discontinuu” a părintelui Ioan Pintea este văzut de autor ca un rezultat al valorii umane, Pintea îndrăznind să arunce un pod de legătură între suflete dezbinate de-a lungul vremii întru pace şi nădejde. Despre studiul „Opera literară a lui Ion Budai Deleanu”, Vasile V. Filip spune că are toate şansele să devină un reper, mai ales că este scris de un autentic om de cultură care se mişcă cu uşurinţă în toate compartimentele limbii, de la arhaismul rebarbativ la neologismul uşor ostentativ.

Vasile V. Filip a scris şi un scenariu didactic pentru clasa a IX-a, „Povestirea căprioara din vis” de Vasile Voiculescu, între mitologie şi literatură, prezent în această carte şi care poate fi integrat de domnii profesori în orele de educaţie etnologică.

Sărbătorile populare ale anului, prezentate cu rigurozitate, alcătuiesc imaginea satului din coada veacului, un sat despre care Vasile V. Filip încearcă să ne spună că mai există, la fel cum există şi ţărani: „Dacă ţăran mai înseamnă ca în vechime, originar din pământ, legat de pământ…, adică acelaşi lucru pe care-l desemnăm azi cu neologismul autohton…, atunci mai toţi românii suntem ţărani, adică oameni ai locului”.

O carte care provoacă la descoperirea identităţii, scrisă cu rigurozitate, în ani de cercetări, de omul cel mai aplecat şi avizat asupra lămuririi aspectelor tradiţionale din judeţul nostru, doctor în etnologie Vasile V. Filip.