Vasile Dâncu, despre drona căzută la Tărpiu: Purtătorii de cuvânt ai Moscovei o lăudau ca fiind ceva ieșit din comun. Îi lipseau elemente care țin de înregistrare de informații

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că drona care a ajuns la Tărpiu era de tip Orlan-10, iar deocamdată nu se știe de unde a fost lansată și care a fost traseul și misiunea.

“Nu avem încă raportul definitiv, legat de drona Orlan-10 care a a ajuns la noi. Este o dronă diferită de cea care a ajuns în Croația, care era de 14 m, este o dronă pe care am văzut că purtătorii de cuvânt ai Moscovei o lăudau ca fiind ceva ieșit din comun, ceva fantastic. Celei de la noi, eu am văzut un raport preliminar, îi lipseau o serie de elemente care țin de înregistrare de informații sau de comunicare. O să vă spunem mai mult atunci când avem încheiat raportul final privind starea și ceea ce putea să facă drona asta. Nu avem definitivat de unde a fost lansată, pentru că această dronă putea să vină, fiind război, din oricare parte. Nu știm exact de unde. O să știm exact de unde a fost lansată, dar acum, în timpul războiului, când unii capturează armament de la ceilalți și pot să-l folosească, nu cred că o să avem niciodată date despre cum a ajuns această dronă la noi sau care a fost intenția. O să avem un raport public legat de asta. Mai trebuie câteva elemente care țin exact de poziționare și traseu“, a declarat ministrul Apărării.
Ministrul Dâncu a adăugat că a vorbit cu un specialist civil despre acest tip de dronă, menționând că nu a avut o mare misiune strategică, dacă a ajuns în răchiți. “Putea fi și un semn“, a concluzionat Vasile Dâncu.
***
"Sistemul de drone Orlan-10 este un tip de aeronavă fără pilot dezvoltat de Centrul pentru Tehnologii Speciale din Sankt Petersburg pentru Forțele Armate Ruse. Dronele sunt folosite de obicei în grupuri de două-trei pentru misiuni de supraveghere la altitudini de 1.000-1.500 de metri. Circa 1.000 de astfel de drone ar fi fost construite în diverse configurații încă din 2010, iar ele au fost folosite și în Siria, Libya și Nagorno-Karabakh.
Dronele au o greutate de circa 15 kg, sunt lansate printr-o catapultă și aterizează printr-un sistem cu parașută care se declanșează automat.
Dronele Orlan-10 pot atinge viteze de până la 150 km/h, au o rază operațională de circa 140 de km dar poate zbura și până la 600 de km. Dronele pot atinge alștitudini de 5.000 de metri și au o autonomie de circa 16 ore", a scris HotNews.ro.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5