Urmăriri ca-n filme

Joi la ora 17.30, poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi prin 112, despre faptul că pe strada Carpaţilor din Sîngeorz Băi a izbucnit un scandal între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că între Csaba K., de 38 ani, din Sîngeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, şi Leon M., de 51 ani, din Rebrişoara, au avut loc mai multe tranzacşii cu material lemnos, ultima având loc în urmă cu aproximativ două luni. Cumpărătorul Csaba K. fiind nemulţumit de calitatea materialului lemnos nu i-a dat întreaga sumă de bani datorată lui Leon M., astfel că acesta, nemulţumit fiind, l-a sunat în repetate rânduri pentru a stabili o modalitate de plată datoriei. În cursul zilei de joi, Csaba K. a efectuat un transport de saci cu tărâţe şi fiindu-i frică să treacă prin Rebrişoara l-a contactat telefon pe Daniel H., de 33 ani, care a fost de acord să-l însoţească, astfel că în jurul orei 17.00 au tranzitat localitatea Rebrişoara, cu autoutilitara care transporta sacii cu tărâţe. Imediat ce au intrat în comună, Leon M., i-a văzut pe cei doi mureşeni şi împreună cu cei doi fii ai săi şi alţi doi angajaţi ai lui au pornit în urmărirea autoutilitarei condusă de Csaba K. După ce i-a urmărit până la Sîngeorz Băi cei cinci rebrişoreni l-au agresat fizic pe Daniel H., apoi au descărcat sacii cu tărâţe din autoutilitară pentru a-şi însuşi marfa pe nedrept. Cercetările în acest caz continuă de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Bistriţa Năsăud pentru savârşirea infracţiunilor de furt calificat şi loviri sau alte violenţe, ne informează purtătorul de cuvânt al IPJ BN, agent principal de poliţie

Claudia Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5