UPC deschide uşile laboratorului Tech School unde copiii şi tinerii pot construi viitorul

Cea mai mare platformă de tutoriale pe teme din domeniul tehnologiei este acum deschisă celor mici

Bucureşti, 20 iunie 2012 – UPC România a lansat Tech School, cea mai mare platformă educaţională dedicată copiilor pasionaţi de tehnologie, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani. Scopul proiectului Tech School este de a demonstra utilitatea tehnologiei şi de a dezvolta pasiunea copiilor şi tinerilor pentru ştiintele exacte. Astfel, prin intermediul Tech School, ei vor putea propune idei de transformare a viitorului prin tehnologie şi vor avea acces la o metodă alternativă de educație.

Platforma Tech School se va axa pe trei categorii principale care vor fi esenţiale pentru carierele viitorului apropiat: astronomie, robotică şi programare. În paralel, scopul proiectului este de a oferi copiilor şi tuturor vizitatorilor acces la informaţii de interes din domeniul tehnologiei, suplimentar de cele 3 categorii principale. Programul urmează două direcţii de bază: crearea unei biblioteci de resurse atât online cât şi offline pentru ca vizitatorii să beneficieze de cele mai noi informaţii şi tutoriale în domeniul ales, cunoştinte pe baza cărora copiii şi tinerii vor putea participa în concursul de idei de proiecte sau ȋşi vor putea dezvolta ideile ȋnscrise. Primii trei finalişti ai concursului de idei Tech School vor beneficia de o oportunitate unică, anume aceea de a-şi vedea visele împlinite – cei trei vor avea ocazia să îşi implementeze proiectele cu sprijin din partea UPC România.

„Tech School transformă ştiinţele exacte în domenii atractive pentru copii şi tineri. Proiectul este un hub de inovaţie care va conecta cele mai proaspete şi îndrăzneţe idei, cu soluţii de implementare, pentru ca viitorul să fie posibil azi. Prin Tech School, UPC ȋşi propune să ofere generaţiilor actuale şansa de a-şi urma imaginaţia, de a-şi vedea ideile transformate în realitate, şansa de a contura viitorul. Platforma pe care o lansăm astăzi este practic laboratorul în care copiii şi tinerii construiesc viitorul, un loc unde inventivitatea se va întâlni cu tehnologia „ - declară Severina Pascu, CEO UPC România.
Pentru fiecare dintre cele trei domenii: astronomie, robotică şi programare, au fost selectaţi mentori români importanţi, care vor promova oportunităţile de carieră şi ȋi vor inspira pe cei mici. Aurora Simionescu, Einstein Research Fellowship din partea NASA în cadrul Universităţii Stanford sau Adrian Stoica, Advanced Robotics Research la NASA sunt doi dintre mentorii acestui proiect, care îşi propun să ofere elevilor atât cunoştinte, cât şi perspective şi modele. Cele mai interesante ştiri din cele trei domenii vor fi aduse tinerilor de către Ioana Stoica, profesor de fizică şi astronomie în cadrul Colegiului Naţional Tudor Vianu, Victor Manz, profesor de informatică în cadrul Colegiului Naţional Tudor Vianu şi Alin Jderu, multiplu premiat în cadrul concursurilor internaţionale de robotică.

Partenerii Tech School sunt Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Discovery Channel România. Totodată, proiectul este susținut şi de artistul hip-hop Guess Who, care va promova pasiunea pentru tehnologie ȋn rândul copiilor şi tinerilor.

„Ne-am alăturat proiectului Tech School pentru că şi noi credem că a fi „geek” e un lucru bun şi că merită să ȋncurajăm tinerii să fie pasionați de tehnologie şi de ştiință ȋn general. Iar televiziunea este una dintre modalitățile principale prin care putem face asta, având ȋn vedere că personajele Discovery Channel au inspirat de-a lungul timpului o mulțime de oameni să-şi pună ȋntrebări, să găsească soluții sau să gândească proiecte inovatoare. De la Vânătorii de mituri şi până la programele Şcoala Discovery, sper ca emisiunile noastre să le fie de ajutor copiilor care se vor ȋnscrie ȋn Tech School”, declară Ada Roseti, Director de programe pe Europa de Sud-Est, Discovery Networks CEMEEA.

Prin intermediul workshop-urilor online disponibile pe Tech School, copiii şi tinerii îşi vor dezvolta cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a-şi implementa proiectele propuse. Pe platforma online vor fi postate în permanenţă materiale video, reportaje, interviuri şi alte articole utile referitoare la tehnologie, pentru a oferi informaţii noi elevilor înscrişi în proiect.

Aventura Tech School include şi o componentă offline – tabăra Tech School, la care toți cei care ȋnscriu proiecte pot aplica pentru şansa unică de a interacționa cu alți pasionați de tehnologie, dar şi cu mentorii şi trainerii Tech School.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5