Un verde ne vede...

Pomenesc, iar, numele unui volum de versuri scris de Grigore Vieru, Un verde ne vede, acum când,sub pleoapa începutului de Iunie, anul se va înjumătății, precum mărul dragostei; verdele ce ne vede fiind ochiul lui Dumnezeu și ochiul copilului. Căci, iar, ni se aduce merinde euharistică prin Sfintele Rusalii sau Pogorârea Sfântului Duh, la 50 de zile după Învierea Domnului Iisus, și iar Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul; simțind ziua Întâiului de Iunie ca fiind roua de după Rusalii, cea a Noului Legământ al Harului și al Iubirii; căci simt, iar, cum verdele din frunzele de nuc sau de teice se aduc în bisericile neamului de Rusalii, simboluri ale purității și înnoirii, se răsfiră din mâini de copil, căutând (ne reîntoarcem la lumea poeziei lui Grigore Vieru) scăunelul cu trei picioare pe care greierașul să cânte la nunta împăratului. O plutire inefabilă a gândului ca în Amintirile lui Ion Creangă, când copilul, încălecat pe un băț, gândește că se află călare pe cel mai strașnic cal pe care-l bate cu biciul să intre în galop. Un verdene vede, făcându-i semn cugetului și cuvântului pentru ca povestea să înceapă ( linu-i lin, ca în colind!), și povestea cu copilul de veghe la geamul albde stele( ce tandră imagine în scrisul lui Ion Pillat!) să fie fără de sfârșit, văzduh și steașină surâsului și mirării.Spuneau înaintemergătorii că vârsta copilăriei este o imensă nevoie de surâs și mirare. Fără priveliștea poveștii verdelui ce ne vede,fără surâsul și mirarea acesteia, Foamea și Setea vor fi în nepotolire, ochiul împăienjenit, Biserica Visului fără de turnuri, ușa cinstei de a cina cu El va fi închisă, viața - fără iertarea de șaptezeci de ori câte șapte și fără de ecou dialogul nepereche: De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară... Dacă din Țara Aceea, cei buni și drepți iau ramuri verzi pentru a le pune la icoanele caselor, în Țara Aceea, Copilăria, ca ram de viață, stă cu față de îngerîn icoana zărilor...
Un verde ne vede; și iar spunem: veți cunoaște adevărul și adevărulvă va face liberi; și iar spunem: melc, melc, cotobelc, ghem vărgat și ferecat...
Valentin Marica
(Din Manuscrisul de jad)