Radu Ţuculescu-75

Un puzzle bine construit

Prozatorul, dramaturgul, jurnalistul de televiziune şi regizorul de teatru, Radu Ţuculescu este în ceas aniversar. De loc din Târgu Mureș, scriitorul şi-a petrecut copilăria la Reghin. Paşii l-au purtat apoi spre Cluj, acolo unde a urmat Conservatorul „Gheorghe Dima“, secția vioară. Radu Ţuculescu a înfiinţat o trupă de teatru studențesc și o trupă de pantomimă, cu care a montat piese originale și din repertoriul universal. Romanele publicate Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gâscă (1991), Povestirile mamei bătrâne (2006), Stalin, cu sapa-nainte (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015),
Măcelăria Kennedy (2017), Femeia de marțipan (2020), poveștile din seria pentru copii Ina și ariciul Pit. Aventuri în aparatul de fotografiat al bunicului (2017, 2018) și volumele de teatru Bravul nostru Micșa! (2010) și Trei în dormitor (2021) au primit numeroase premii, dintre care amintim Premiul „Cartea anului”, pentru romanul Stalin cu sapa-nainte (2009), Premiul special pentru filmul de televiziune Transilvania în… Spania, Ungaria (1994), Premiul USR-filiala Cluj (1984, 1995, 2005).
Romanul
Crima de pe podul Garibaldi se înscrie în rândul temelor poliţiste. Rodica Ojog-Brașoveanu, numită şi Agatha Christie a României, ce a publicat nu mai puțin de 35 de romane, Haralamb Zincă, remarcat cu cele peste 50 de romane mai ales de către iubitorii de thriller, George Arion, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu sunt printre cei mai cunoscuţi autori ai genului. Subiectul crimelor şi misterelor ce se ascund în spatele acestora face din acestă specie literară una dintre cele mai citite.
Romanul lui Radu Ţuculescu surprinde atât prin modul în care îşi croieşte povestea, cât şi prin personajele fascinante precum detectivul Martin Breda, laboranta Maraia, Galina Francesca, piticul Rimbaldo. Povestea se desfăşoară în anii comunismului „cei mai deplorabili, care îți alimentau neliniștile, teama tot mai crescândă pentru ziua de mâine”. Lipsurile erau din ce în ce mai mari, iar pentru pâinea cea de toate zilele, pentru lapte, pentru o bucată de carne se făceau cozi interminabile şi totul se dădea pe cartelă.
Acţiunea se petrece „vineri, 21 iunie, cea mai lungă zi a anului”. Nu lipsesc din paginile cărţii nici descrierile cadrelor care ne introduc în atmosferă, („se strecoară printre trunchiurile aspre, ridate ale copacilor şi tufişurile ţepoase. Alunecă în râpe, se târăşte peste pietrele acoperite de muşchi, pe sub crengi uriaşe rupte de furtuni ori lovite de fulgere, înţepenite în forme ciudate... Încremeneşte ca transformat în stană de piatră. Jos, la poalele dealului, alunecă ultimele fâşii de ceaţă”).
În ambianța aceasta apare şi crima de la podul situat în apropierea Parcului mare din Cluj. Someşul, cel care de-a lungul vremii a asistat la multe întâmplări, mai mult sau mai puţin fericite, este şi de această dată martor, însă unul tăcut. Cei doi pescari care vor descoperi cadavrul vor fi cei care vor suna la poliţie, dar şi la presa locală. Şi cum se întâmplă de multe ori, jurnaliştii ajung la faţa locului înaintea oamenilor legii. („Cei doi pescari râd... Caută numerele de telefon de la instituţiile amintite, le găsesc, sună pe rând la fiecare, cu voci emoţionante, expun ceea ce au descoperit”). Se vede şi colaborarea dintre detectivul Martin şi jurnalistul Vio Dedu, căruia îi vinde subiecte, la fel cum se întâmplă şi în zilele noastre,
când anumiţi oameni din instituţii, deşi ar trebui să iasă cu subiectele pentru toţi ziariştii, au favoriţii lor, dându-le acestora ponturi pe ascuns. „Fiecare detaliu te ajută să alcătuieşti imaginea de ansamblu”, spune detectivul care încearcă să descopere adevărul. Şi indiciu cu indiciu, scriitorul îşi ghidează personajele spre descoperirea adevărului. Este povestea unui lup care dă târcoale pădurilor din jurul Clujului. Atât pescarii, cât şi lupii au semnificaţii mitologice în lumea noastră românească. De altfel, poveştile cu oamenii care se transformau noaptea în lupi sau cu pescarii care îşi întindeau undiţele şi atrăgeau cu cârligele acestora personaje fabuloase din lumea apelor sunt des întâlnite şi pe teritoriul Transilvaniei.
De remarcat şi motto-urile ce însoţesc povestea, amintind aici pe cel semnat de Thorthon Wilder „există o lume a celor vii şi o lume a celor morţi, iar puntea care le uneşte este iubirea”. Multe sunt ritualurile legate de lumea de dincolo, de puntea dintre pământ şi Cer. Radu Ţuculescu ştie să jongleze cu aceste teme pe care le aduce în actualitate. 
Un puzzle bine construit
vede şi omul de radio care, ca într-un puzzle, îl ajută pe scriitor să contureze toate aceste poveşti ale Clujului pe care le îmbracă apoi narativ, prezentându-ne un fir epic atractiv.
Galina, femeia găsită moartă, este prototipul atâtor femei care de-a lungul vremii au trecut prin drame, dincolo de răzvrătirile lor găsindu-se dorinţa de a rezista într-o lume crudă, nedreaptă, în care singura salvare este revolta.
La rândul lor, fiicele ei, Bianca şi Claudia, sunt exemplul copiilor abandonaţi de către mamele care nu rezistă într-o societate în care nu sunt apărate de sistem.
Jurnalul Galinei, descoperit în casa ei, prezintă suferinţele prin care a trecut. „De ce sunt eu aşa cum sunt? Ar trebui să mă întrebi dacă am ştiut ce naiba să cer de la viaţă? Dar ceilalţi îşi pun vreodată astfel de întrebări?
De micuţă nu aveam voie să-mi exprim vreo părere personală. Oricum, niciunul nu ar fi ţinut cont de ea. Pentru ei, sentimentele care circulau prin sufleţelul meu erau nule”, scrie, în
jurnal, pentru a-şi stâmpăra sufletul însingurat, Galina.
Pe detectivul Martin Breda şi iubita acestuia, laboranta Maraia, îi întâlnim şi în romanul
„femeia de marţipan”. Cu o iubire ce fluctuează, cu propriile probleme în viaţă, aceştia trebuie, de fiecare dată, să se remonteze pentru a rezolva cazurile care le sunt date. („E preludiul unei compoziții pline de armonii și schimbări de ritmuri (…) o improvizație de canon”).
Ca orice poveste din Cluj, şi a noastră se derulează prin Parcul mare, la barul studenţilor Croco, pe podurile de peste Someş, locuri în care s-a jurat de atâtea ori iubire şi în care au fost tot atâtea trădări şi destine de oameni care îşi croiesc drumul, fiecare, ducându-şi propria cruce. Are Radu Ţuculescu, în scrierile sale, şi o doză de umor şi chiar de ironie.
O poveste frumoasă a fost la început şi cea a soţilor Galina şi Pavel Aron, însă trădările au spulberat-o, ajungându-se ca femeia să devină damă de companie pe străzile Clujului, bărbatul să se mute în Constanţa, iar cele două fiice, Claudia, care este foarte bolnavă, şi Bianca, plecată la muncă în Israel ca să-şi facă bani îngrijind bătrâni, risipind orice speranţă a unei familii fericite.
Catalogată de către cei din jur ca o „târfă”, femeia ajunge să se înconjoare de oameni periculoşi, găsindu-şi sfârşitul nu departe de tabăra circului ce poposeşte în oraş. Crima este descoperită, iar piticul Rinbaldo devine dintr-un personaj simpatic unul care-ţi dă fiori. Aceasta este reţeta cărţilor poliţiste, ca la final, criminalul să fie descoperit şi să plătească pentru dramele pe care le-a făcut.
Mi-am amintit aici şi de personajul sumbru din Twin Peaks care, într-o lume întunecată, printre butucii căraţi de oameni în braţe, îşi stâmpăra setea de sânge. „Tonic și efervescent,
Crima de pe podul Garibaldi este un policier à la Simenon despre lăsarea întunericului peste inocență, o poveste veselă și tristă despre abandon și pasiune, despre disperare și desfătare”, spune Marius Miheţ pe coperta cărţii.
Construindu-şi cărţile pe un scenariu bine regizat, Radu Ţuculescu reuşeşte să-şi ţină aproape cititorii. La fel ca personajul său, Martin, care „îşi scoate carneţelul şi pixul verde din geanta care-i atârna mereu pe umărul drept, de parcă s-ar fi născut cu ea”, scriitorul priveşte lumea din jur, o analizează, iar mai apoi o aşază în cărţi. Iar temele abordate de scriitor sunt apreciate nu doar de critică, ci sunt şi pe placul cititorilor. Ceea ce nu e puţin lucru.


 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5