Un inspector în construcţii din Bistriţa, găsit incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a nouă funcționari publici printre care şi un inspector de specialitate din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Bistriţa- Năsăud.

„ OPRIŞ S. s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării funcției de inspector, a realizat în calitate de comerciant persoană fizică în cadrul „OPRIŞ S. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ” venituri din servicii de proiectare. Astfel, OPRIŞ S. nu a respectat dispozițiile art. 17, alin. (2), pct. c) din Regulamentul Intern al Inspectoratului de Stat în Construcţii, potrivit cărora „Salariaţii au obligaţia de a nu exercita sau presta servicii sau activităţi de specialitate care să genereze situaţii de incompatibilitate, prin efectuarea de acte în baza atestărilor sau autorizărilor pe care le deţin, după cum urmează […] activitate de proiectare […]”, se arată în comunicatul de presă al ANI, postat pe site-ul agenţiei.

În document se mai precizează că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Toate persoanele au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […].

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Alături de inspectorul bistriţean, pe lista ANI mai apar funcţionari din Tulcea, Giurgiu, Argeş, Mureş, Dâmboviţa, Sălaj, Teleroman, Ialomiţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5