Ultimul tren al PNL

Unitate, asta vrea organizaţia judeţeană PNL Bistriţa-Năsăud să transmită în aceste momente grele. Abia în momentul în care fostul lider Ioan Turc a fost exclus din partid, abia în momentul în care liderul naţional Crin Antonescu a spus răspicat că soarta PNL se joacă în Opoziţie, cei care vedeau în cei doi un sprijin, cei care mai primeau un ban la primărie pentru ajutoarele sociale sau pentru o pietruire au înţeles că pentru ei nu mai are cine negocia din acest moment. Primarii au înţeles că acum trebuie făcut ceva şi astfel au ajuns să se roage de şefii de la Bucureşti să amâne data alegerilor interne, invocând norma de reprezentare.

Aleşii PNL au considerat că sunt cei mai în măsură să ridice pretenţii în faţa liderului interimar al PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, şi din acest motiv s-a şi hotărât ca la finele acestei săptămâni să cadă şi câteva capete. Speranţa acestora este ca, duminică, la Conferinţa Teritorială de Alegeri, să se întâmple nişte ,,minuni”. Ar cam fi ultima ocazie pentru cei şase primari PNL, şapte consilieri judeţeni şi municipali să demonstreze că ţin în mână frâiele acestei organizaţii.

Şi Ioan Moniţa (primarul comunei Romuli) şi Olimpiu Neamţ (primarul comunei Livezile) au demonstrat că pot face servicii extraordinare fostului lider. Astfel, cei doi au ajuns să creeze o furtună în partid, aspect propice pentru Moniţa care a început deja să tatoneze terenul pentru a obţine susţinerea filialelor PNL din judeţ. Până în acest moment, planurile i-au eşuat, dar cine ştie ce se va întâmpla în continuare.

În cazul în care nici în această săptămână, PNL B-N nu-şi rezolvă problemele interne, este foarte posibil ca unii primari, destui, să se reorienteze. Şi apoi ajungem la vorba dintâi a politicii, pe voturi domnilor se joacă acest joc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5