Treimea a treia

Mai mult de jumătate din cei peste 1.340.000.000 de elevi şi studenţi terrieni au luat în aceste zile drumul şcolii (restul, în cealaltă emisferă, la începutul lui aprilie, când acolo se porneşte toamna). Au „atacat” clasele primare, gimnaziul (mai puţini), liceul (şi mai puţini), universitatea (poate o sutime din armata şcolărească) şi s-au întâlnit, pentru o „încleştare” de două semestre, cu breasla dascălilor, 20% din forţa de muncă a Pământului – cea pe care o putem socoti noul proletariat al Terrei, mai ales pentru motivul că cele mai mici salarii dintre toţi lefegii planetei le au educatoarele, învăţătoarele, profesorii.

Dar care breaslă este în continuă transformare, pe măsură ce ea se feminizează (70% dintre dascălii din întreaga lume aparţin sexului frumos – în timp ce pe vremea lui Spiru Haret, cel puţin la noi, nu exista nici o învăţătoare!) şi datorită faptului că industriile lumii se automatizează şi robotizează, deci locurile de muncă (sute de milioane) vor trebui create în social. Aşa că să nu ne mirăm dacă, pe parcursul deceniilor care urmează, clasa clasică de elevi şi studenţi se va reduce la 10-15 „subiecţi” supuşi procesului de învăţare!...

…Pare utopie? Nici vorbă, civilizarea individului Homo sapiens este acţiunea esenţială a societăţii umane. Du copilul la şcoală, ţine-l cât mult în băncile claselor – şi obţii, la capătul ciclurilor şcolare, un cetăţean planetar care îşi preţuieşte unica şi irepetabila sa viaţă, stăpâneşte regulile de comportare în societate, este capabil să asimileze, să comunice, chiar să creeze cultură şi cunoaştere, învaţă să trăiască în pace şi înţelegere cu vecinii de localitate, regiune, ţară, planetă, şi în armonie cu natura înconjurătoare.

Scriu aceste rânduri gândindu-mă la strategia şcolară aplicată în ultimele trei decenii în două dintre ţările puternice ale lumii, Canada şi Australia, unde „ţinta” sistemului de învăţământ nu a fost, ca de obicei, selectarea talentelelor, a tinerilor capabili de performanţă (vezi, la noi, „olimpiadele” şcolare), ci partea cel mai adesea neglijată a clasei – şi a societăţii, în general – această treime a treia, pe care o trimitem în ultimele bănci, mulţuimindu-ne să obţinem de la ea un minimum de însuşire a cunoştinţelor. Ei bine, după deceniile de aplicare a acestei tehnologii pentru „lumea a treia” a clasei, rezultatele au fost pur şi simplu spectaculoase, economia celor două ţări făcând un adevărat salt înainte tocmai datorită înarmării acestor Sapienşi cu unelte simple ale culturii şi deprinderi care au transformat milioane de copii şi tineri în muncitori şi tehnicieni calificaţi, acei performeri de nivel mediu care, prin valoarea muncii lor, au făcut ca cele două ţări să se înscrie în plutonul de frunte al cilizaţiei noastre.

Cum s-a făcut? Prin micşorarea numărului de elevi în fiecare clasă, deci prin mărirea numărului de dascăli în sistem, dascăli de înalt profesionism, orientaţi spre ceea ce am putea numi o şcoală în fiecare creier.

De altfel, eu cred că asta îi şi reuşeşte oricărui Domn sau Doamnă Trandafir care în aceste zile a sunat clopoţelul şcolii: marele dascăl se strecoară, cu măiestrie pedagogică şi infinită dragoste, în mintea şi sufletul fiecărui băieţel şi a fiecărei fetiţe pe care îi are în clasă şi cu care porneşte în marea, uriaşa aventură a formării lor ca oameni. Dincolo însă de excepţia „Domnul Trandafir”, nu trebuie să uităm nici o clipă că, din păcate, şcoala este o instituţie profund conservatoare, în cele mai multe ţări rămasă în urma performanţelor tehnice şi sociale ale lui Sapiens sapiens şi că în relaţia copilului cu mediul înconjurător intervin mult mai mulţi factori decât dascălul de la catedră, fie el şi Domnul sau Doamna Trandafir. Mai exact: şcoala a refuzat prea multă vreme mâna întinsă de alte invenţii culturale ale societăţii, capabile şi ele de educaţie. Iată însă că o recentă decizie guvernamentală face ceea ce de mulţi ani trebuia făcut: obligă audiovizualul nostru să întindă o punte – un „link” – către Alma Mater! Să sperăm, îmi zic, că toţi colegii Domnului sau Doamnei Trandafir vor vrea şi vor şti să colaboreze cu truditorii posturilor de televiziune şi radio din ţară – mai ales pentru ridicare spre soarele civilizaţiei a acestei „terimi a treia”, pasagerii din ultimele bănci ale claselor din trenul progresului.

Alexandru Mironov