A trăi pentru poezie

Există diverse scopuri pentru a-ţi trăi viaţa; unul dintre acestea -mai ales şi mai pasionant, mai intens dar mai riscant – este a trăi în numele unei arte străvechi şi etern actuale numită literatură. Este modul de viaţă pentru care pledează celebrul romancier Gabriel Garcia Marquez în una din cărţile sale intitulată A trăi pentru a-ţi povesti viaţa.

Doamna Dorina Manu –Dorina-Silvia Ceoarec în viaţa de toate zilele- a ales să trăiască pentru/prin poezie. O dovedesc cărţile sale dintre care una recent apărută la Editura Georgre Coşbuc şi lansată într-o zi de bun augur: 28 mai –Înălţarea Domnului. Publicată împreună cu alte două „surprize” editoriale, cartea Eşarfa de fluturi vine înspre cititor cu blândeţe şi modestie, dar cu o mare diversitate de teme lirice, de maniere şi formule artistice, astfel încât fiecare cititor –mai mult sau mai puţin avizat- va descoperi poezii adecvate propriei sale structuri sufleteşti şi intelectuale. Aşadar, unele poezii răscolesc puternic dorul de părinţi şi de locurile natale ( „curtea îmi aşteaptă paşii/ să încep a merge iar/ …sărut mâinile ce m-ar cuprinde” –casa părintească); alte poezii relevă un puternic cult al familiei, al devotamentului pentru fii şi nepot (cartea are o dedicaţie emoţionantă primului nepot, iar numeroase poezii sunt izvorâte dintr-un sentiment matern nedisimulat (copile, drum bun!, Irina, Codruţ şi Victor, actorul). Comuniunea cu divinitatea este resimţită cu fineţe de-a lungul întregului volum, însă poeziile intitulate rugă (1, 2) sau rugăciune angajează cititorul într-o comunicare directă de o elevată emoţie spirituală. Lirismul erotic, foarte discret şi, poate tocmai de aceea de un rafinament estetic aparte, declanşează o vibraţie a simţurilor în poezii precum dacă ai vrea sau te văd („ eu, îmbogăţitul, nu îndrăznesc/ să-ţi tulbur visarea/ m-apropiu, te ating şi mă topesc cu tine/ în noi”). Întâlnim, de asemenea, poezii care declanşează un interesant dialog intertextual cu trimiteri la G. Coşbuc, M. Eminescu, L. Blaga, G. Bacovia sau L. Rebreanu, demonstrând astfel o asimilare creativă a operelor acestor scriitori. Pe de altă parte, pe un ton grav, asociat cu o tentă filozofică, poezia încearcă să surprindă preocupările lumii actuale: „ din punctul în care mă aflu/ văd întrebări zdrobind certitudini” ( joc); „cerul se sparge/ şi Domnul încheie desenul/ plângând” (blestem). Încercarea de a lua în stăpânire existenţa sau de a se înţelege pe sine transpare în tendinţa de definire a lumii ( „ existenţa este/ când plângi,/ când râzi,/ când îţi pasă/ de pasărea căzută din cuib” –definiţie) şi de autodefinire, fapt pentru care poeta recurge frecvent la simboluri ascensionale: „ în mine aud aripi” ( introspecţie) sau „ sunt pasăre cu aripi frânte” ( exist?). În fine, s-au impus atenţiei în mod aparte două poeme-sinteză care evocă o interesantă aventură spirituală fundamentată pe principiul purificării prin suferinţă: „să culegi lacrimi din inima lumii” ( lecţie) sau pe principiul încrederii în destin: „ mâine se cuibăreşte în vis/ şi merg mai departe/ dacă e scris” ( rezumat).

Discursul poetic propune o recuzită bogată şi un periplu imaginar amplu prin care se ia în stăpânire lumea în marea ei diversitate de forme, culori, zvonuri; e o poezie care te ajută să te cunoşti, să-ţi pui întrebări, să iubeşti natura, să intri în contact cu lumea lăuntrică sau dinafară. Volumul se situează într-o bună tradiţie a liricii feminine, în vecinătatea lui E. Dikinson, a Anei Blandiana, a Magdei Isanosz şi chiar a talentatelor poete bistriţene Maria Oltean şi Ana Zegrean. E o poezie care respiră de o feminitate gravă, pasională, gingaşă şi responsabilă. Se poate afirma că în literatura feminină există tendinţa de a ordona (spre deosebire de cea masculină unde apare tendinţa de a se juca); în literatură femeia surprinde, în timp ce bărbatul şochează; literatura feminină e precaută (de obicei), iar cea masculină e curajoasă. Nu intenţionez să emit judecăţi de valoare, ci doar să constat anumite aspecte, relevate, de altfel, de critici literari.

…Căci nu e uşor să trăieşti prin /pentru poezie. Dacă aş întreba-o pe doamna Dorina Manu cum este, ea mi-ar răspunde: E ca şi cum ai coace în sufletul tău o pâine („de mălai”) şi apoi ai frânge-o şi ai împărţi-o tuturor celor ce vor să se hrănească.

Cea de-a doua carte – Cutremuraţi de Labiş- e un emoţionant poem liric în proză, o surprinzătoare reîntâlnire cu „buzduganul unei generaţii” (E. Simion). Acest „copil teribil” al epocii sale şi-a alimentat genialitatea în satul de munte unde „şi pietrele dau bineţe”, unde bătrâni înţelepţi rostesc marile adevăruri şi răspund la întrebările neliniştitoare ale copilului care va deveni „domn peste slove”. Dacă destinul său tragic s-a întâlnit cu cel al căprioarei, amândoi au avut şansa de a dăinui şi de a cutremura peste timp spiritul unui popor care nu-şi uită valorile.

Poemul e tradus în limba franceză de doamna profesoară Adela Ciorba, iar în engleză de doamna profesoară Cecilia Zsejki. Ambele traducătoare s-au angajat într-o extraordinară aventură lingvistică, demonstrând o cunoaştere temeinică a limbii franceze, respectiv engleză, şi totodată un profund simţ artistic, întrucât expresivitatea limbii române valorificate în text de Dorina Manu în cele mai fine nuanţe reclamă un real „talent” de traducător.

Marea surpriză editorială o constituie cea de-a treia carte –Neliniştile lui Zache- o carte despre adolescenţă adresată adolescenţilor şi nu numai. Scrisă de adolescentul Dorin-Zachei Ceoarec ( fiul actor al doamnei Dorina Manu), această carte trimite inevitabil la altele celebre despre vârsta dificilă a căutărilor, a dramelor şi a teribilismului: Jurnalul adolescentului miop de M. Eliade, Cântec despre adolescenţa eroului de N. Stănescu ( „Adolescenţa e o frânghie de aur,/…/ legând nadirul şi zenitul”.), Elevul Dima dintr-a şaptea de M Drumeş ş. a. În Neliniştile… adolescenţa e relevată dinlăuntrul ei, din perspectiva unui etern adolescent preocupat de căutarea identităţii, de sensul existenţei, de descoperirea dragostei. Adolescentul Zache se joacă în carte, scrie poezii, se îndrăgosteşte, este mişcat de nelinişti metafizice: „aş vrea să ştiu ce e dincolo”; adolescentul îşi iubeşte mama, face năzbâtii pe care apoi le ispăşeşte prin munci gospodăreşti, adevărate munci ale lui Hercules; el poate fi serios, grav, el uimeşte prin marea sa sinceritate şi puritate sufletească. Înzestrarea artistică a autorului-actor de profesie- e multiplă, fapt confirmat de paginile de grafică reproduse şi de duhul poetic care străbate cartea: „Sfârşitul e începutul unei adieri de vânt”.

Lansarea celor trei cărţi a fost un adevărat eveniment cultural, amplificat de concertul extraordinar de saxofon susţinut de Codruţ Ceoarec. Mulţimea de participanţi a putut constata: Iată o familie de artişti demnă de admirat!

Cele trei cărţi îşi aşteaptă cititorii. Dacă există din aceia care au oarecari reţineri în ce priveşte propria capacitate de receptare, dacă le e teamă şi nu îndrăznesc să se apropie de cărţi, vine Virginia Woolf şi le spune : „ să vă ascultaţi instinctul,să vă folosiţi raţiunea şi să trageţi propriile concluzii”. Cu alte cuvinte, să ne eliberăm de complexe. Astfel, cum ar spune N. Stănescu, „Totul e simplu,/ atât de simplu,/ încât devine de neînţeles”. Merită efortul, întrucât tagma cititorilor e una aleasă, invidiată chiar de Bunul Dumnezeu, iar răsplata şi-o primeşte chiar aici pe pământ, după cum afirmă V. Woolf în eseul Arta lecturii: „Când va sosi Judecata de Apoi, /…/ Atotputernicul se va întoarce către Petru şi va spune, nu fără o anume invidie, văzându-ne cum ne înfăţişăm cu cărţile sub braţ: „Iată, aceştia nu au nevoie de nicio răsplată. Lor le-a fost drag să citească”.

-Eugenia Zegrean-