Târgul de Carte Coșbook: Copilăria/ Adolescența la microfon

În cadrul Târgului de Carte pentru Copii și Adolescenți Coșbook, premianți din județ ai Concursului regional literar și artistic Scrisori de mai au susținut o lectură publică la Biblioteca Județeană George Coșbuc BN, în Grădina Ioan Alexandru.
Competiția literară și artistică a fost organizată de Palatul Copiilor Bistrița, sub coordonarea profesoarelor Iulia Istrate, Diana Morar și Ionela-Silvia Nușfelean, derulându-se în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, cu Biblioteca Județeană și cu Revista Mișcarea literară. A fost structurată pe trei teme, abordate interdisciplinar, – „Scrisoare unui pisic favorit”, la ciclul primar; „Scrisoare lui Spirt şi/ sau Arpagic” – doi motănei eroi ai poeţilor Vasile Igna şi Ana Blandiana – la gimnaziu, iar la liceu: pornind de la „leoaica tânără” a lui Nichita Stănescu, alegând şi un motto sugestiv din poezia Anei Blandiana, elevii au redactat o „Scrisoare Iubirii”.
Au citit la microfon: Nora Buboly și Teodor Encean de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, Bistrița, Ioana Ilinca Moldovan de la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița, Ioana Nectaria Bălan, Alexia Dohotari, Andrada Drăguș, Alexandra Bălan – o scrisoare ilustrată de Maria Bălan, Ioana Ilinca Moldovan, Ștefania Bodescu, de la Palatul Copiilor Bistrița – cercurile de informatică, pictură și creație literară.
De asemenea, unele lucrări laureate au fost citite de către cadrele didactice coordonatoare sau directoare. Astfel, profesoara Raluca Oana Baciu a lecturat poezia elevei Alexandra Moldovan, de la Liceul Tehnologic Lechința; profesoara Cristina Hădărău – creația literară a Yasminei Turc, dublată de ilustrația Ștefanei Pop, Școala Gimnazială Nr. 1, Bistrița; profesoara Ionela-Silvia Nușfelean – proza Alexandrei Andrecuț, ilustrată plastic de Ștefania Bodescu, Palatul Copiilor, Bistrița.
Prin glasul Șoarecelui de Bibliotecă, mascota Târgului, care s-a dovedit a fi cel mai fluent lector, cu un debit verbal de invidiat, s-a făcut public textul Mariei Bălan, de la Școala Gimnazială Avram Iancu, Bistrița!
Ar fi minunat ca una dintre editurile care au expus carte la Târg să fie sensibilizată de farmecul Scrisorilor de mai, în manieră editorială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]