Tânără din Reteag, reținută de polițiști

În această dimineață, în jurul orei 06.00, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar de furt calificat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele unei tinere de 26 de ani, din Reteag.
În fapt, în noaptea de 26/27 aprilie, tânăra, în timp ce se afla într-un taximetru, pe raza municipiului Bistrița i-ar fi sustras conducătorului auto, dintr-un portmoneu, suma de 600 lei.
Femeia a fost depistată, condusă la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde ulterior, în urma probelor administrate, a fost reținută și dusă în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul cauzat a fost recuperat.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Bistrița, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5