Tăcerea magilor

În colecţia „Scriitori, cetăţeni de onoare ai Sărmaşului”, iniţiată de primarul Ioan Mocean, a apărut volumul „Tăcerea magilor”, cu poeme semnate de conjudeţeanul nostru Valentin Marica. O poezie care musteşte de religiozitate, apropiindu-se până la contopirea extremă cu rădăcina identităţii: „Încolţea cuvântul/ să mă ia de mâini/ să-mi arate ziua/ în potiri de pâini”. În şoapta câmpiei, Valentin Marica descoperă visul izvorât din tăria pietrei pentru ca mai apoi, în dimineţile „în care crapă lumina/ de atâta blândeţe” să primenească casa dintâi a literei. Atunci când „mâna lui Dumnezeu/ despleteşte cerul peste păcat” este momentul prielnic răzvrătirii cuvintelor care se transformă în crucea biruinţei: „mâna/ străfulgerare/ împrăştie la porţi/ păcatul ultimului cuvânt”. Descoperim la Valentin Marica o poezie existenţială în care elementele primordiale devin esenţă pentru trăire: „piatra creşte din apă”.

O poezie în care cuvântul se transfigurează, devenind obiect de lux – „Pe dunga unui cuvânt” – pentru ca mai apoi, ca un miez de pâine, să fie bucurie pentru cei care trăiesc din magia acestuia. „Tăcerea magilor/ adună zăpezi în cina naşterii” pentru ca mai apoi valul luminii să fie răstignit pentru izbânda cuvântului. La botezul literei participă întreaga suflare, iar rădăcina de la fereastra sufletului acompaniază harpa îngerilor pentru ca zăpada să se ridice în altare: „Sub vârtejul umbrei/ mâna arată/ că cerul e pasăre călătoare”. Când timpul încremeneşte, soluţia cea mai bună este salvarea prin cuvânt: „Numai cuvântul îi dă legănare”.

Valentin Marica ştie să deschidă poarta spre rai prin cuvinte care dezvăluie tainele lumii: „Numai îngerul îmi spune/ cum să calc iasca din freamătul crucii/ numai îngerul îmi spune/ că apa ce curge/ e vecernie”.

Valentin Marica este poetul născut la Zoreni, cu suflet sensibil precum apa cea limpede a strămoşilor care a izvorât din eternitatea rădăcinii româneşti.