Sunt zile…

Sunt zile când nimic din ceea ce-ţi propui nu-ţi iese. Nu-ţi iese şi pace! Oricâtă intimitate ai avea între pereţii casei tale, nu-ţi găseşti locul. Întrebările revin mereu şi mereu. Ne găsim, nouă înşine, vini imaginare, că dacă, că s-ar putea, că dac-am fi făcut altfel, că dac-am fi spus… Ideea împrumutului ne roade. Aproape cinci miliarde de euro au sosit deja în ţară. Ne interesează foarte tare ce se va face cu aceşti bani. Sigur că nu ne întreabă nimeni pe noi, cei care suntem, adesea, cenuşiul zilei, pline de incertitudini. Dar grija ne rămâne. Vrem ca ei să se îndrepte spre zone care susţin economia, o aduc din nou la viaţă, o fac să respire. După noi, dacă nu merge economicul, nu poate merge nimic în acea ţară. N-are cum. Luate lucrurile simplu, când ne împrumutăm la cineva, înseamnă că mijloacele noastre de trai nu ne sunt suficiente. Trebuie să ne ţină, să ne întreţină altcineva. Condiţiile împrumutului le stabileşte cel care dă banii. Nu ne poate mulţumi o astfel de situaţie. Poate în împrejurări cu totul şi cu totul excepţionale, ceva neobişnuit care ni se-ntâmplă.

Părem, cu toţii, nişte oameni normali care sunt capabili să-şi rezolve problemele, de orice fel ar fi ele. Ascultăm părerile altora, străini de noi, le luăm în seamă în măsura în care ele ne folosesc, restul îl putem hotărî şi singuri. Întotdeauna este un lucru de care trebuie să ţinem seama, interesul general în faţa interesului personal. Nu obosim să repetăm la infinit acest lucru pentru că este una din căile care ne-ar putea duce la rezolvarea multor probleme. Putem fi naivi, depăşiţi de realitate, dar fiecare suntem datori să ne gândim în ce fel ne-ar fi mai bine. Să avem răbdare să trăim împreună, să ne ascultăm unul pe celălalt, să încercăm să ne înţelegem. Să fie, peste tot, aceeaşi lege. Altfel lucrurile îşi ies din ordinea lor firească şi nu le mai putem controla.

Sunt zile…