Ştiri, evenimente creştine (29 iulie-4 august 2013)

Selecţie şi adaptare, prof. Vasile Găurean

* 400 de drapele româneşti tricolore au fost împărţite de Arhiepiscopul ortodox al Harghitei şi Covasnei, ÎPS Ioan Selejan la hramul Bisericii „Sf. Ilie” din Topliţa la 21 iulie. Au participat peste 2.000 de credincioşi, unii veniţi de la mari depărtări (Valea Mureşului, Bistriţa, Bacău. A participat şi Valer Dorneanu –judecător la Curtea Constituţională, originar din satul Corbu (Harghita).
* Patriarhul Kiril al Moscovei şi întregii Rusii a avertizat guvernele occidentale că permisiunea de a se încheia căsătorii între persoanele homosexuale „este unul din semnele sfârşitului omenirii”. (Desigur, datoria Bisericii este de a vorbi chiar şi celor mai surzi dintre oameni, adică cei care nu vor să audă.)
* Părintele Francisc al Romei (adept al unei Biserici misionare) –vizită în Brazilia, cea mai mare ţară catolică. La plecarea de pe aeroportul Fiumicino din Roma, simplu, după obiceiul său, şi-a dus singur geanta (fapt mărunt dar neobişnuit), iar cu jurnaliştii a avut discuţii neoficiale, în locul simandicoaselor conferinţe. A vizitat cartiere sărace din Rio (favela Varginha), spitalul „Sf. Francisc”(cu alcoolici şi drogaţi), Aparecida şi s-a întâlnit cu mulţimi uriaşe de tineri pe plaja Oceanului.
* Primit la Palatul prezidenţial din Rio, în prezenţa preşedintei Delma Russeff, Părintele Francisc a spus (parafrazând pe Sf. Ap. Petru): „Nu am nici aur, nici argint, dar vă aduc ce mi s-a dat mai sfânt...IISUS HRISTOS!” La Zilele Mondiale ale Tineretului, i-a îndemnat pe aceştia: „Mergeţi în toată lumea şi faceţi discipoli, dincolo de limitele a ceea ce este posibil omeneşte şi creaţi o lume de fraţi” (Cuvinte foarte departe de ale predecesorului pontif, care afirma că „trebuie să ne obişnuim în viitor cu o Biserică mai mică numericeşte...”)
* „Postul de televiziune Antena 3 deformează şi incită la ură împotriva clerului” – se arată într-un comunicat alAgenţiei Basilica.
* Declaraţii Vladimir Putin: „Biserica este un partener natural al puterii politice.”
* Lui Gigi Becali i-a fost refuzată înscrierea la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, cursurile fiind numai de zi. Iar G. Becali are situaţia de deţinut. (Pentru prima dată în viaţa sa, a terminat de citit trei cărţi cu tematică creştină. Sunt mult mai folositoare sufletului –dnu. Gigi- decât cazinourile şi jocurile de noroc!)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5