Stelian Dolha: E nevoie de voinţă pentru a proteja producătorii români

Deputatul Stelian Dolha, membru în Comisia de agricultură, consideră că pe tema desfacerii produselor româneşti în supermarketuri „e nevoie de voință pentru a proteja producătorii români și o formulă legislativă inspirată din practica altor state europene care au găsit soluții acceptate inclusiv de reglementările stricte ale UE”.

Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor a dezbătut o altă propunere de acest gen. „A fost a 3-a sau a 4-a varianta legislativă pe același subiect pe care o dezbatem în ultimii doi ani și care a adunat pentru a nu știu câta oară retailerii și producătorii români la masa comisiei. De data aceasta proiectul dezbătut prevedea 51 % produse românești pe rafturile marketurilor cu o suprafață peste 400 de metri pătrați și program limitat sâmbăta, iar duminica închis”, precizează parlamentarul liberal.  

În cadrul dezbaterilor, Stelian Dolha a menţionat că  nu crede că poporul  este salvat „cu discursuri triumfaliste”, iar  duscuţiile pe acest subiect trenează de prea mulţi ani.

„Mă uitam ce se întâmplă în ţările din jur. Polonia, de exemplu. Parlamentul lucrează la o lege care vizează combaterea practicilor incorecte în relaţia dintre producători şi comercianţi. Spaniolii... Există o agenţia în cadrul Ministerului Agriculturii care monitorizează traseul mărfurilor alimentare de la producător la raft, pentru a sesiza eventuale încălcări ale legislaţiei, iar dacă le observă dau amenzi.

Ungaria a introdus în 2014 o taxă aplicabilă lanţurilor de magazine, care vând bunuri de larg consum, însă sunt anchetaţi de Comisia Europeană. În Germania, din 2005, s-a iniţiat o modificare a legislaţiei privind activităţile comerciale, pentru a limita puterea de cumpărare a marilor companii care impun termeni şi condiţii speciale, nejustificate şi repetate. În aprilie 2007, s-a interzis supermarketurilor să vândă produse alimentare sub preţul de distribuţie en gros. Franţa a instituit interdicţia de vânzare sub costurile de producţie. În Marea Britanie, este un lucru care îmi place. S-a instituit un cod de parctici în relaţia cu  furnizorii”, a exemplificat deputatul.

În opinia sa, soluţia o reprezintă atât deschiderea pe care ar trebui să o manifeste retailerii, dar şi instituirea unor coduri de bune practice, pentru că latfel rămân doar discuţii. 

Comentarii

25/02/16 09:42
alegator

Domnul Dolha este un mare teoretician.., deci vorbărie goală. Ne explică cum este la alții! Domnul Nichita Stelian Dolha ar trebui să ne explice de ce nu s-a făcut la noi nimic?! Așa cum promitea în 2012 acele depozite de legume fructe unde micii producători puteau livra ritmic produse proaspete. Nu erau o idee rea, dar ideea a murit pentru că Dl. Dolha nu știe că trebuie și acțiune, pentru ca un gând să devină faptă. Un depozit poate centraliza producția micilor producători și poate face contracte ferme cu supermarketurile. Un mic producător nu poate să meargă la Kaufland sau alt comerciant mare să vândă 100 Kg de roșii sau mere, luna aceasta și altele la Paștele Cailor. Acolo se vehiculează cantități exprimate în zeci sau sute de tone, pentru acest lucru este nevoie de previziunea unei producții zonale bazate pe contracte ferme, ca să știm ce vom vinde iar comerciantul ce bază are în noi, ca să nu rămână fără marfă.
După aceea Dl. Dolha Nichita Stelian ar fi trebuit să se întrebe de ce nu au încredere producătorii în mediul asociativ să ia la puricat legislația în domeniu, să constate că nu există un sistem de educație asociativă, că multe dintre asociațiile de producători sunt acaparate de așa ziși ”președinți” cu spate politic..., care sifonează fondurile asociative în interes personal și politic... și nu se preocupă concret de obiectivul declarat al activității iar cu democrația asociativă prevăzută în lege se șterg undeva....!Dl. Dolha ar fi trebuit să vadă că statul nu face absolut nimic ca activitatea asociativă să se desfășoare în limita legalității, atât ca prevenție cât și ca intervenție promptă în interesul legii! Noi de asta l-am ales în 2012 pe Dl. Dolha Stelian Nichita, nu ca să ne îmbete cu povești, acum când din nou se apropie alegerile parlamentare, brusc i s-a făcut chipurile milă de micul producător agricol care nu are unde să vândă producția vegetală iar pentru lapte și carne prețurile au devenit derizorii ducând la de popularea fermelor de animale. În concluzie domnul Dolha nu a făcut nimic și nici nu va face în viitor.., pentru că domnia sa este un etern plutitor în negura ideilor. Eu nu voi vota o listă de candidați la parlament unde este înscris numele domniei sale, pentru că ar fi neproductiv.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5