SPECIAL
La 1519 se finaliza construirea Turnului Bisericii Evanghelice din Bistrita, cel mai inalt turn bisericesc de piatra din orasele sasesti din Transilvania, dar, la el s-a mai lucrat cateva decenii si... |
Ca în fiecare an a doua zi de Rusalii căminul cultural din Ilva Mare se umple de lumea venită să vadă spectacole folclorice de calitate. In acest an pe scena căminului din Ilva Mare au urcat artiștii... |
Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local Sînmihaiu de Câmpie au organizat Festivalul “De Rusalii în Poiană”.
Pe scena manifestării au evoluat... |
Localnicii din Tăure, comuna Nimigea, mai păstrează încă, la loc de cinste, o serie de obiceiuri şi ceremonii populare ancestrale, transmise din generaţie în generaţie. Înstruţatul boului este,... |
În fiecare an are loc obiceiul agrar „Înstruţatul boului“, pus şi de această dată în scenă, de către tinerii din localitate. Alaiul a fost însoţit de oficialităţi, amintind aici pe primarul Paul... |
Dacă în Maramureș fetele de măritat se cunosc după cât de roșie e oala din vârful copacului din fața casei (cu vedere directă la averea familiei, direct proporțională cu numărul obiectelor atârnate... |
Gavrilă Urs, preşedintele Forţei Civice Bistriţa-Năsăud, a petrecut clipe de neuitat în oraşul luminilor, Paris, alături de soţie.
Pentru cititorii Răsunetul a împărtăşit câteva gânduri: |
Uniunea europeană şi extraeuropeană de folclor I.G.F. a lansat o propunere deosebită pentru promovarea soliştilor vocali de muzică populară. În acest sens s-a iniţiat o Caravană folclorică prin care... |
Pe 24 iunie vom sărbători împreuna Ziua Universală a iei tradiționale românești. IA este matricea noastră culturală, un simbol al identității și creativității spațiului românesc, care dăinuie din... |
Editura Litera a lansat Colecția Mari interpreți de folclor ce cuprinde, cel puțin pentru început, zece volume însoțite de câte un CD audio, într-o selecție cu adevărat specială: Maria Lătărețu,... |
în Parcul Cişmigiu din Bucureşti are loc cea de-a VII-a ediţie a Festivalul Internaţional de Folclor “Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu”. Ca şi la ediţiile precedente, festivalul aduce tradiţiile,... |
Ștefan Stan, prima Voce a României, pornește alături de band-ul său în turneul de promovare a albumului de debut "Povestea mea", album produs sub label-ul Universal Music Romania de Ha Ha Ha... |
Rolul tinerei generaţii în producerea de schimbări pozitive în societate şi dreptul de a studia şi munci în orice ţară a Uniunii Europene – o oportunitate pentru tineri, au fost temele principale ale... |
Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud organizează, în colaborare cu autorităţile locale,de Rusalii, o serie de manifestări, în toate zonele etnografice ale judeţului. |
In mai putin de doua saptamani, pe 1 iulie a.c., consilierul judetean Maria Ulecan va pleca intr-un concediu de o luna si jumatate peste Ocean, in Statele Unite ale Americii. Traseul include un prim... |
In cadrul unei ceremonii festive, a avut loc predarea mandatului de primar, noului ales din partea Consiliului Local al Tinerilor in persoana domnisoarei Ioana Rosu, eleva in clasa a X-a D, de la... |
Senatorul PNL Dorin Dobra, primarii comunelor Livezile, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului şi reprezentanţii GAL- Federaţia pentru Dezvoltarea zonei Rurale Bârgău... |
Cu siguranţă, Florin Săsărman este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti bistriţeni, dar şi printre cei mai apreciaţi cantautori români. Fiul său, Ionuţ, îi calcă pe urme, având un concert la pian... |
Sâmbătă 6 iulie 2013 ora 20.00
Scena amenajata în aer liber pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” Bistriţa
Actorii Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad
CERERE ÎN CĂSĂTORIE |
În curtea Penitenciarului Bistriţa a avut loc un concert de muzică pop cu mesaj creştin, susţinut de cântăreţul de origine finlandeză Tolonen Pertti Tuomo Tapio. Concertul a fost urmărit de... |
Rep.: - Şcoala de Arte a încheiat anul şcolar 2012-2013 printr-un spectacol festiv, în care ne-am întâlnit cu cei mai buni elevi. An de an ne faceţi această surpriză de a aduce în faţa noastră... |
Într-o campanie pentru strângerea de fonduri în folosul comunităţii, BCR a iniţiat "Campionatul de Bine", prin care a invitat ONG-urile să participe la strângerea de fonduri, folosind platforma de... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 10:41
Accident la Piatra Fântânele Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Bistrițenii, invitați să propună modalități de amenajare a piațetei de la intersecția străzii Bistricioarei cu Piața Petru Rareș!
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
Radu Salvan: Cel mai mare rău
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
La mulți ani profesorului pentru învățământ preșcolar Ana Maria Boca, director la Grădinița cu Program Prelungit Trenulețul Veseliei din Bistrița!
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei SZIDONIA-ERIKA SZAKACS MARTON, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru...